# Preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 14% în iulie > În luna iulie din acest an, preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 14%, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, arată datele publicate, joi 2 septembrie, de Institutul Naţional de Statistic... Publicat: 2 septembrie 2021, 10:18 · Actualizat: 19 august 2026, 01:27 · Autor: Ana Neagu · Categorie: [Actual](https://news24.ro/actual/index.html.md) · Pagina web: https://news24.ro/preturile-productiei-industriale-s-au-majorat-cu-14-in-iulie/ · Publicație: News24 ![](https://news24.ro/wp-content/uploads/2022/01/INS-Institutul-National-de-Statistica-scaled-1-1024x682.webp) **În luna iulie din acest an, preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 14%, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, arată datele publicate, joi 2 septembrie, de Institutul Naţional de Statistică (INS).** Astfel, în luna iulie 2021, preţurile producţiei industriale pe total, atât pe piaţa internă cât şi piaţa externă, au crescut cu 2,3% faţă de luna iunie 2021. Conform sursei citate, la nivelul pieţei interne, indicele preţurilor industriale a înregistrat un salt de 2,82% în iulie faţă de iunie a acestui an, respectiv de 15,35% în comparaţie cu luna iulie a anului trecut. Totodată, în ceea ce priveşte piaţa externă, majorările de preţuri au fost de 1,42% (faţă de iunie 2021) şi de 11,63% (faţă de iulie 2020). Astfel, pe marile grupe industriale, în luna iulie a acestui an faţă de luna iulie a anului trecut, cele mai importante creşteri ale preţurilor producţiei industriale au fost consemnate în: industria energetică (+31,02%), industria bunurilor intermediare (+17,31%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+6,33%), industria bunurilor de uz curent (+5,31%) şi industria bunurilor de capital (+4,11%). Aşadar, raportat la perioada de referinţă, datele INS arată faptul că, pe secţiuni de activitate, preţurile au crescut în: industria prelucrătoare, cu 12,17%, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+25,78%) şi distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (6,07%). Însă, la polul opus se află activităţi de servicii anexe extracţiei, care a consemnat o scădere de 5,37%, în  luna iulie anul curent, faţă de aceeaşi lună din anul anterior.