tezyo.ro - by OTTER Distribution

Primăria Cluj-Napoca va cumpăra cu 94.000 de euro un apartament cu destinație de locuință socială

Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, miercuri, achiziționarea primului apartament de către primărie de pe piața liberă, care va fi folosit ca locuință socială. Acesta are patru camere și costă peste 94.000 de euro.

Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au declarat, miercuri, în ședința Consiliului Local că apartamentul va fi pus la dispoziție în 30 de zile de la efectuarea plății.

„Printr-o hotărâre din iunie 2019, Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat declanșarea procedurii de achiziție, de pe piața liberă, a unor imobile cu destinația de locuințe sociale. Comisia de negociere a constatat că a fost depusă o singură ofertă, a unei familii care vrea să vândă municipalității un apartament cu patru camere într-un bloc din cartierul Mănăștur, cu o suprafață de aproape 80 de metri pătrați. Prețul final convenit cu vânzătorul este de 94.400 de euro, apartamentul urmând să fie pus la dispoziție în 30 de zile de la efectuarea plății. Este primul astfel de apartament cumpărat de Primăria Cluj-Napoca și care va avea ca destinație locuință socială, urmând să fie inclus în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului. Este un început, după ce Consiliul Local a aprobat în unanimitate cumpărarea apartamentului”, au spus sursele citate.

Primăria Cluj-Napoca acordă anual, în medie, 15 locuințe sociale, în condițiile în care numărul de cereri este de aproximativ 400 pe an. Prin achiziționarea de locuințe disparate autoritățile vor să evite apariția unor blocuri sau cartiere întregi de locuinţe sociale dedicate în exclusivitate grupurilor vulnerabile.

O altă măsură luată de Primăria Cluj-Napoca, în vederea sprijinirii grupurilor vulnerabile, a fost acordarea de subvenţii pentru chirie persoanelor sau familiilor care se află în risc de marginalizare.

Primarul Emil Boc a declarat, la rândul său, că Primăria Cluj-Napoca a pus la dispoziție 2 milioane de euro pentru cumpărarea de apartatamente de pe piața liberă și 500.000 de euro pentru plata chiriilor.

„Deja sunt 31 de cazuri de plată a chiriei subvenționate în municipiul Cluj-Napoca. Ar trebui ca parlamentarii să elaboreze un proiect de lege care să dea posibilitatea cumpărării locuințelor de pe piața liberă și din zona metropolitană”, a spus Boc.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.