Proces de identificare şi localizare a românilor ce se află în Italia ca turişti sau în tranzit

Foto: roma.mae,ro

Ambasada României la Roma a demarat un proces de identificare şi localizare a cetăţenilor români care se află în Italia în tranzit, în drum spre România sau în vacanţă şi care se află în imposibilitatea de a reveni în ţară prin mijloace proprii, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis miercuri AGERPRES, demersul Ambasadei României la Roma îi vizează pe cetăţenii români care nu au alternativă reală de a rămâne pe teritoriul Italiei, spre deosebire de cetăţenii români cu reşedinţa sau domiciliul în Italia, ca urmare a plasării întregului teritoriu al Republicii Italiene în carantină, cât şi a măsurilor adoptate de către autorităţile române de suspendare a zborurilor şi a curselor de transport rutier de persoane înspre şi dinspre Italia.

„În acest context, recomandăm cetăţenilor români care se află în Italia ca turişti sau care tranzitează Italia, în drum spre România, să contacteze misiunea diplomatică a României la Roma sau unul dintre cele şase consulate de pe teritoriul Italiei şi să îşi notifice prezenţa, comunicând datele de identificare şi adresa la care se află la acest moment”, se arată în comunicat.

Misiunea diplomatică şi oficiile consulare de pe teritoriul Italiei pot fi contactate la următoarele numere de telefon: Ambasada României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344; oficii consulare: Trieste +393408821688; Milano: +393661081444; Torino: +393387568134; Bologna: +393491178220; Bari: +393346042299; Catania: +393209653137.

Conform sursei citate, până la acest moment, aproximativ 30 de persoane au contactat misiunile diplomatice şi consulare, notificându-şi prezenţa şi demonstrând că se află în Italia ca turişti sau în tranzit. Situaţia este actualizată în permanenţă.

Totodată, MAE precizează că este în dialog cu autorităţile competente naţionale pentru identificarea unei soluţii pentru aceste persoane.

Cu privire la lucrătorii români de pe teritoriul Italiei, MAE subliniază importanţa respectării drepturilor acestora în contextul deciziilor autorităţilor italiene şi al efectelor acestora la nivelul forţei de muncă. MAE subliniază că există norme stabilite la nivelul Italiei pentru această situaţie excepţională şi care obligă angajatorii să adopte măsuri de protecţie a lucrătorilor. În acest context, a fost demarat un dialog între MAE, prin intermediul Ambasadei României la Roma, şi autorităţile italiene, în vederea asigurării aplicării în mod unitar şi fără discriminare a acestor măsuri, potrivit comunicatului MAE.

„MAE, prin intermediul misiunii diplomatice a României la Roma şi al oficiilor consulare de pe teritoriul Italiei, a fost în contact constant cu autorităţile italiene şi a monitorizat permanent atât evoluţia crizei sanitare, cât şi măsurile adoptate de autorităţile italiene şi modalităţile de aplicare a acestora în contextul demersurilor de gestionare şi prevenire a răspândirii infecţiei cu COVID-19”, menţionează MAE.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.