# Profesoară din Rusia înregistrată pe ascuns de elevi în timp ce condamna războiul din Ucraina. > Irina Gen, o profesoară de limbă engleză și germană de 55 de ani din orașul rus Penza, riscă ani grei de închisoare după ce a fost filmată pe ascuns de elevii ei în timp ce vorbea la clasă împotriv... Publicat: 7 aprilie 2022, 19:15 · Actualizat: 19 august 2026, 01:39 · Autor: Gabriel Enache · Categorie: [Actual](https://news24.ro/actual/index.html.md) · Pagina web: https://news24.ro/profesoara-din-rusia-inregistrata-pe-ascuns-de-elevi-in-timp-ce-condamna-razboiul-din-ucraina/ · Publicație: News24 ![](https://news24.ro/wp-content/uploads/2022/04/profa.webp) **Irina Gen, o profesoară de limbă engleză și germană de 55 de ani din orașul rus Penza, riscă ani grei de închisoare după ce a fost filmată pe ascuns de elevii ei în timp ce vorbea la clasă împotriva războiului.** *„Am vrut doar să le extind viziunea despre lume elevilor mei. Am sperat să spulber propaganda care îi este servită acestei țări. Dar uite unde am ajuns”*, a precizat Irina Gen, care riscă o pedeapsă grea pentru „discreditarea” armatei ruse, după ce mesajul ei a devenit viral, conform The Guardian. În data de 18 martie, elevii ei, care au 13 și 14 ani, au întrebat-o de ce sportivilor ruși li s-a interzis să participe la competiții internaționale – o decizie a Occidentului care nu-și găsește explicația în Rusia. *„Până când Rusia nu va începe să se comporte într-o manieră civilizată, excluderea sportivilor ruși de la competiții va continua... Și cred că este corect*”, susţine profesoara în mesajul audio care a fost distribuit în primă fază pe canalele Telegram asociate Kremlinului. *„Rusia a vrut să ajungă la Kiev și să răstoarne guvernul! Ucraina este, de fapt, un stat suveran, există un guvern suveran... Noi trăim într-un regim totalitar. Orice disidență este considerată o crimă”*, mai afirmă Irina Gen. ### Ea și-a exprimat și dezacordul față de modul în care presa de stat din Rusia a relatat despre bombardarea maternității din Mariupol. Astfel că, la cinci zile după remarcile făcute în clasă, profesoara a primit un telefon de la filiala locală a FSB și a fost chemată la sediu, unde a fost informată că agențiile de securitate au primit filmările cu ea vorbind în clasă. *„Am fost șocată. Habar n-aveam că sunt înregistrată*”, declară ea. „*Le-am spus procurorilor că nu mint, că am citat doar canale din Vest de prestigiu, cum ar fi AP și BBC, despre care cred că sunt profesioniste și obiective* ”, a precizat Irina Gen. *„Dar, desigur, acesta nu a fost un argument acceptat.”* La sfârșitul lunii trecute, procurorii ruși au informat că au deschis un dosar penal pe numele Irinei Gen, în temeiul legii introduse de curând care incriminează răspândirea așa-ziselor știri false despre armata rusă. ### I s-a interzis să părăsească țara, iar avocatul ei a spus că riscă până la 10 ani de închisoare dacă va fi găsită vinovată. Rusia a lansat o represiune fără precedent asupra manifestărilor anti-război, iar cazul Irinei Gen nu este izolat. Ar mai fi cel puțin patru profesori care au fost fie concediați, fie urmăriți penali, după ce elevii le-au povestit părinților că au vorbit la clasă împotriva războiului, iar aceștia s-au dus la poliție. *„Sunt urmărită penal pentru un punct de vedere care nu este cel oficial”*, susţine profesoara care a mai spus că este supărată că elevii au înregistrat-o pe ascuns, însă nu le poartă ranchiună. „*Nu îi învinovăţesc pe elevii mei; ei respectă ceea ce cred părinții lor și le spun să facă”*. Irina Gen și-a dat demisia înainte de a fi concediată. În plus, crede că unul dintre părinții elevilor și-a încurajat copilul să o înregistreze după ce ea a mai făcut câteva afirmații împotriva războiului în timpul orelor. *„Este o situație îngrozitoare. Îmi este foarte greu personal. Dar este o nebunie să văd cum toți cei din jurul meu, cei mai mulți oameni pe care îi cunosc, oameni pe care îi consideram prieteni, susțin Rusia în acest conflict.*” La șase săptămâni de la invazia Ucrainei de către Vladimir Putin, sondajele arată faptul că popularitatea Kremlinului este în creștere, iar propaganda a reușit să mobilizeze sprijinul popular pentru acțiunile militare. Moscova a declarat de la început că nu va tolera voci divergente în școli. Ministrul educației, Serghei Kravtsov, a spus clar că școlile sunt vitale pentru lupta Rusiei, pentru „*câștigarea războiului informațional și psihologic”* împotriva Occidentului. De la data de 1 martie, școlile au introdus noi lecții în care profesorii au fost instruiți să le explice elevilor de ce Rusia a fost forțată să înceapă acțiunea împotriva *„regimului fascist din Ucraina”.*