Programul de vaccinare trebuie să continue

Foto: realitatea.net

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, că programul de vaccinare trebuie să continue prin medicii de familie, menţionând că nu există, în prezent, doar patologie COVID-19 pozitiv.

„Trebuie să specific: programul de vaccinare trebuie să continue, medicii de familie sunt cei care sunt pregătiţi, sunt cei care sunt abilitaţi să facă aceste vaccinări, iar chiar dacă trecem prin această pandemie, medicul de familie este cel care evaluează copilul care trebuie vaccinat în aceste momente, fiind în afara oricăror patologii. Repet, să ne lăsăm cu toată încrederea pe mâna medicului de familie şi să nu uităm că programul de vaccinare trebuie să continue. Să nu uităm că nu există doar patologie COVID-19 pozitiv în acest moment, există şi alte patologii care persistă în bolile cronice şi există şi alte patologii care pot apărea în lipsa unor vaccinuri”, a afirmat Tătaru, la dezbaterea online „Vaccinarea: ignorată în România, soluţie pentru a lupta cu epidemiile prevenibile”, organizată de DC News.

În opinia ministrului Sănătăţii, calendarul de vaccinare a avut în ultima perioadă „o prezenţă un pic mai mică” şi trebuie „reaşezat acolo unde îi este locul”. „Gândiţi-vă că acele calendare pe care le ţinea medicul de familie trebuie repuse pe tapet. Avem atâtea patologii în acest moment şi am avea atâta nevoie de un vaccin pentru fiecare dintre ele încât ar trebui măcar pe cele pe care le avem să le facem şi să le facem după un program naţional care trebuie respectat”, a adăugat Tătaru.

El a mai spus că MS nu poate decât să menţină ridicat standardul vaccinării.

„În aceste momente vedem cel mai acut necesitatea vaccinării sau necesarul unui vaccin inclusiv pentru COVID-19. Ministerul nu poate decât să menţină ridicat standardul vaccinării, acele programe de vaccinare, cât şi vaccinurile pe care în acest moment le considerăm opţionale, cum este vaccinul antigripal. Încă din acest an am observat o creştere a celor care s-au vaccinat pentru gripă, peste un milion şi jumătate, dar nu este de ajuns. Gândiţi-vă că avem peste două milioane jumătate, aproape trei milioane de persoane cu risc sau din grupe de risc care ar trebui să facă acest vaccin”, a menţionat Tătaru.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.