Protestatarii din Hong Kong au atacat sediul agenției naționale de știri a Chinei

Protestele antiguvernamentale din Hong Kong s-au intensificat, participanții civili intrând în coliziune cu forțele de ordine după ce au atacat sediile mai multor instituții aparținând Chinei, dintre care și agenția chineză de știri Xinhua, relatează site-ul agenției The Associated Press.

Mișcarea de protest din Hong Kong a atins cote alarmante sâmbătă după ce participanții civili au atacat agenția națională de știri a Chinei, Xinhua, forțele de ordine răspunzând prin lansarea de bombe cu benzină și gaze lacrimogene pentru a estompa manifestația antiguvernamentală.

Străzile din Hong Kong sunt acoperite de gaze lacrimogene, obligându-i pe protestatari să se retragă, într-un demers de anihilare a manifestanților ce au început să solicite autonomia totală față de Beijing, după ce acesta a anunțat că își va consolida controlul asupra teritoriului chinez.

Clădirile băncilor și companiilor chineze au făcut în mod frecvent obiectul atacurilor lansate de protestatari, ca o formă de revoltă împotriva autorităților chineze.

Protestele în Hong Kong, care deseori au fost marcate de incidente violente între demonstranți și forțele de ordine, au izbucnit în urmă cu cinci luni, ca reacţie la controversatul proiect de lege ce ar fi facilitat extrădările spre China continentală. Manifestanţii contestă politicile Guvernului local pro-Beijing, condus de Carrie Lam.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.