Rafael van der Vaart l-a criticat pe Harry Maguire, fundașul lui Manchester United

Rafael van der Vaart l-a criticat pe Harry Maguire, fundașul pentru care Manchester United a plătit o sumă foarte mare, 87 de milioane de euro, bani ce au ajuns în contul celor de la Leicester.

Olandezul trecut în cariera sa pe la echipe precum Ajax, Tottenham sau Real Madrid a criticat aspru poitica de transferuri a ”diavolilor”: ”Dacă mă duc să joc cu băieții, cu fotbaliștii amatori, duminică la prânz, găsesc trei jucători care pot face ce face Maguire pe teren. Poate e puțin prostesc ceea ce spun, dar chiar cred asta”, a spus Van der Vaart, pentru Ziggo Sport. Fostul mijlocaș și-a amintit de un meci din Liga Națiunilor între Olanda și Anglia, câștigat de ”Portocala mecanică”, scor 3-1. Virgil Van Dijk și Harry Maguire au fost, și atunci, adversari, iar Van der Vaart susține că, în acel meci, Maguire a fost cel mai slab de pe teren.

”Îmi amintesc că am discutat în studiou, la televiziune, după meciul cu Anglia din Liga Naţiunilor (n.r. câştigat de Olanda cu 3-1). Am făcut analiza partidei şi am ajuns la concluzia că Maguire a fost de departe cel mai slab de pe teren. La două luni distanţă, l-a luat United pe 90 de milioane de euro. Incredibil! Dacă el valorează atât, Van Dijk costă cel puţin 300 de milioane de euro” – Van der Vaart.

esteto.ro
Loading...
loading...
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.