A XVIII-a ediţie a Raliului de Regularitate CARPAŢI RETRO

A XVIII-a ediţie a Raliului de Regularitate CARPAŢI RETRO

În perioada 1 – 3 septembrie 2017, Retromobil Club România, prin Reprezentanţa Judeţeană Cluj, cu sprijinul Primariei Municipiului Cluj-Napoca, al unor oficialităţi locale şi al unor sponsori cărora le adresăm înaltă gratitudine, va organiza cea de-a XVIII-a ediţie a Raliului de Regularitate CARPAŢI  RETRO. 

Manifestarea se va desfăşura pe parcursul a trei zile, primele două dedicate raliului propriu-zis, cea de-a treia fiind exclusiv culturală, pentru doritori. Cu menţiunea că plecarea din Cluj şi sosirea la locaţie se fac din şi în acelaşi loc, anume parcarea Hotelului Univers T, programul evenimentului este următorul :
Vineri, 1 septembrie 2017, în prima zi a competiţiei, după verificările tehnice și administrative, la orele 14.00, se va da startul etapelor I şi II (Cluj-Napoca – Salina Turda, tur, respectiv retur).  Traseul acestor prime două etape măsoară o lungime de aproximativ 120 km, finish-ul fiind apreciat în jurul orelor 18.45. Prima zi a competiţiei se va încheia cu masa colegială, care va avea loc în restaurantul Hotelului Univers T. Va fi o seară din care nu vor lipsi surprizele, o seară de destindere, dar şi de pregătire pentru etapele ce vor urma.
Cea de a doua zi a competiţiei, va începe sâmbată, 2 septembrie 2017, când, la orele 9.00, se va da startul pentru etapele III şi IV (Cluj-Napoca – Ic Ponor, tur/retur), sosirea fiind preconizată pentru orele 18.00, la Hotel Univers T. Festivitatea de premiere şi balul care va încheia, practic, evenimentul, vor avea loc la Casino Cluj-Napoca.

Citeste si:  Spune-mi ce postezi pe Instagram ca sa-ti spun cine esti

Organizatorii speră ca, prin întregul programul pregătit în onoarea oaspeţilor, fie ei competitori, oficialităţi ori invitaţi, această seară va fi una a eleganţei, rafinamentului, a emoţiei şi bunei-dispoziţii, o seară de neuitat printre atâtea şi atâtea altele asupra cărora Retromobil Club România, prin reprezentanţii desemnaţi, şi-a pus şi îşi va mai asuma girul de profesionalism necontestat.

Pentru duminică, 3 septembrie 2017, organizatorii au marea onoare de a  invita participanţii la un tur ghidat prin centrul vechi al municipiului Cluj-Napoca, ocazie cu care vor afla informaţii inedite despre istoria minunatei noastre cetăţi transilvane. Turul ghidat va fi susţinut prin bunăvoinţa membrilor Asociaţiei Vechiul Cluj, printre ai cărei parteneri oficiali se află şi RCR.

Citeste si:  Caravana Bergenbier EU SUNT 12, cea mai tare experiență de răcorire din România, ajunge la Iași
loading...

Citeste si:

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close