Raportul de cheltuieli al Companiei Energetica

Loading...

Raportul de cheltuieli pentru Compania Municipală Energetica şi fişa de proiect pentru atragerea fondurilor europene în domeniul termoficării sunt solicitate Primăriei Capitalei de către PNL Bucureşti.

Conform unui comunicat al PNL Bucureşti, este vorba despre o interpelare înaintată de către preşedintele organizaţiei, Violeta Alexandru, şi grupul de consilieri generali condus de Stelian Bujduveanu.

Astfel, sunt solicitate date despre raportul de cheltuieli pentru Compania Municipală Energetica, de la înfiinţare şi până la data curentă, calendarul de investiţii al companiei Termoenergetica şi lămuriri cu privire la licenţierea acesteia de către ANRE.

O altă cerere se referă la fişa de proiect pentru atragerea de fonduri europene, „fiind vorba de cei 186 de milioane de euro pentru care Corina Creţu, comisar european la acea vreme, a extins perioada limită de depunere a proiectului până pe 31.12.2019”, menţionează sursa citată.

„Am depus o interpelare către Primăria Municipiului Bucureşti prin care solicităm acestei administraţii dezastruoase şi falimentare o situaţie la zi a strategiei Firea-PSD de a asigura că, măcar în lunile următoare, bucureştenii nu vor mai suferi de frig în case şi vor avea confortul pe care îl merită cetăţenii unei capitale europene. Solicitarea de astăzi este una oficială faţă de care Gabriela Firea PSD are obligaţia legală să răspundă. Cerem răspunsuri ferme şi clare şi vreau să o asigur pe această cale că, dacă nu le va oferi, va răspunde în faţa legii, nu doar în faţa cetăţenilor. Bucureştenii vor şi au dreptul să ştie cum sunt cheltuiţi banii lor, de ce nu există niciun plan de atragere a fondurilor europene şi de ce Primăria face jaf prin companii municipale, lăsând bucureştenii în frig, în timp ce clientela PSD se plimbă în SUV-uri de lux”, a declarat Violeta Alexandru, ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale.

Ea a menţionat că, după ce va primi un răspuns din partea PMB, PNL va informa opinia publică.

„În cele şase luni de mandat care i-au mai rămas Gabrielei Firea, vom utiliza toate pârghiile legale pe care le avem la dispoziţie pentru a-i face viaţa la fel de grea cum o face ea bucureştenilor”, a adăugat liderul PNL Bucureşti.

Sursa: Agerpres
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.