Record mondial la 99 de ani

15

La varsta de 99 de ani, un australian a depasit recordul mondial la inot, proba 50 m liber, pentru categoria sa de varsta, scrie BBC News.

George Corones a scos un timp de 56,12 secunde, la un eveniment oficial din Queensland, un nou record pentru categoria de varsta 100-104 ani. Ultimul record fusese stabilit in 2014 si era de 91 de secunde.

Corones este eligibil pentru aceasta categorie de varsta pentru ca urmeaza sa faca varsta de 100 de ani in luna aprilie. El a declarat ca este incantat de recordul pe care a putut sa-l stabileasca.

„Pentru mine, a fost o proba exemplara de inot, am fost bine echilibrat si eram mereu pregatit sa imping peretele puternic, spre final, cu mana”, a spus el pentru BBC.

Batranul a mai adaugat ca a fost coplesit de multimea care l-a aplaudat cu entuziasm. Corones, originar din Brisbane, relateaza ca era pasionat de inot in tinerete, dar s-a reapucat de acest sport abia dupa varsta de 80 de ani.

„Am renuntat la inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial si nu cred ca am mai inotat pana cand nu am iesit la pensie. Am inceput sa inot din nou pentru a ma mentine in forma”, a spus el.

Batranul se antreneaza inotand trei ture de bazin de trei ori pe saptamana, dar merge si la sala de fitness. „La varsta asta, iti ia ceva sa iti intri in forma, devii epuizat mult mai repede, dar daca faci exercitii cu masura, rezultatele sunt astronomice”, a declarat acesta.

Citește și
Spune ce crezi