# Recuperarea submarinului „Titan”: O salvare plină de speranță s-a transformat într-o misiune tragică

> Marina a apreciat că propriile lecturi ale aceluiași eveniment subacvatic nu erau "definitive", potrivit unui oficial naval care a vorbit sub anonimat pentru The Wall Street Journal. Și în lipsa un...

Publicat: 18 iunie 2024, 16:10 · Actualizat: 19 august 2026, 04:02 · Autor: Mihai Gheorghe · Categorie: [Entertainment](https://news24.ro/entertainment/index.html.md) · Pagina web: https://news24.ro/recuperarea-submarinului-titan-o-salvare-plina-de-speranta-s-a-transformat-intr-o-misiune-tragica/ · Publicație: News24

![](https://news24.ro/wp-content/uploads/2024/06/VF0724-Sub-Recovery-lede-1024x576.webp)

Marina a apreciat că propriile lecturi ale aceluiași eveniment subacvatic nu erau "definitive", potrivit unui oficial naval care a vorbit sub anonimat pentru *The Wall Street Journal.* Și în lipsa unor dovezi concludente ale unui eșec catastrofal al *Titan*un alt oficial naval anonim a declarat pentru ** *New York* *Times,* ar fi fost "iresponsabil" să nu persevereze în căutare. Fiecare decizie și acțiune a fost transmisă prin șeful primului district, contraamiralul John Mauger, siguranța zecilor de bărbați și femei implicați în aspectele potențial riscante ale căutării fiind acum responsabilitatea sa. Dar Mauger știa, de asemenea, că din momentul în care o navă aflată în port primea o instrucțiune, era nevoie de mai mult de 30 de ore pentru ca aceste ordine să intre în vigoare la fața locului, în mijlocul Atlanticului. Avea de făcut o alegere dificilă în cel mai scurt timp. "Există o întârziere între momentul în care spui ceva și momentul în care primești feedback-ul de la acea decizie", a explicat el mai târziu. "Am avut acea înțelegere comună a ceea ce trebuia făcut și acea intenție comună, iar oamenii au continuat să se mute pe toată linia." Detaliile anomaliei acustice nu au fost făcute publice.

O**n acea zi de luni,** 19 iunie, nava sub pavilion Bahamas *Energie profundă,* deținută de TechnipFMC, cu sediul în Marea Britanie și Houston, se afla la nouă zile de la plecarea lentă din Norvegia către un nou proiect în apropiere de Mobile, Alabama. Printre capacitățile sale se numără două ROV-uri de la bord care pot ajuta companiile de petrol și gaze să instaleze conducte de oțel de 16 inch la o adâncime de până la 3.000 de metri sub apă. Căpitanul Ross Macleod a auzit despre niște discuții despre aeronave pe semnalul radio de căutare și salvare cu rază lungă de acțiune, canalul VHF 16. Crescut în îndepărtatele insule Outer Hebrides din largul coastei de nord-vest a Scoției, Macleod a lucrat pe mare încă din liceu, iar în ultimii 10 ani a fost comandant de navă. Când managerul său de operațiuni din Texas l-a sunat pentru a discuta despre *Titan,* a planificat deja modul în care nava sa ar putea fi folosită. "Știam că aveam la bord suficiente cabluri de sârmă cu troliu, care ar fi putut ajunge la fund", își amintește el. "Imediat am înțeles că va fi un instrument util, eventual o metodă de recuperare a vehiculului - submarinul - dacă se întâmplă să îl găsim". La câteva minute după ce a primit undă verde, Macleod a transformat nava în *Energie profundă* în jurul și se îndrepta spre *Titanic* mai repede decât viteza maximă publicată. "Ca să fiu sincer, în acest moment adrenalina mea începe să crească", își amintește Macleod în broga sa scoțiană moale. "Am crezut cu adevărat că eram un vas - cea mai bună speranță, credeam eu, pentru acele suflete în acel moment".

C**assano, tot la** JFK, a comandat un Uber până la casa fratelui său din North Salem, New York, unde își lăsase camionul, și s-a coordonat cu echipa de operatori - împrăștiați din Alaska până în Texas - de care avea nevoie pentru a pilota ROV-ul lor. Cassano a încercat să se odihnească acolo pentru scurt timp, dar somnul nu prea avea sens, date fiind circumstanțele, și a pornit cu camionul spre nord în zori, oprindu-se frecvent pentru a participa la teleconferințele cu Griffith, Mauger și alți experți în salvare de la OceanGate și de la US Navy.

În timp ce Hahn cobora deasupra coastei accidentate a Atlanticului în St. John's, tânărul de 27 de ani din Virginia a decis că a fost cea mai proastă aterizare din cei doi ani de misiuni de zbor.

Pelagic își are sediul în interiorul unui vechi depozit de întreținere a camioanelor din satul East Aurora, New York, un sat plin de frunze și de clapboard. Vara trecută, când am vizitat spațiul, a tunat deasupra capului când am vizitat spațiul, plin de un ROV galben uriaș, cu două mâini puternice din aluminiu care apucă în față și o panoplie de camere de luat vederi fixate în jurul exteriorului său. La fel ca atâtea submersibile, este numit după o figură din mitologie, fermecătorul, vicleanul și descurcărețul rege grec Odysseus. Într-un an obișnuit, operatorii Pelagic își petrec o treime din timp pe mare, lucrând pentru o jumătate de duzină de organizații, inclusiv pentru fostul angajator al lui Cassano, NOAA, ale cărui proiecte au fost susținute prin cartografierea, supravegherea și prelevarea de probe de corali de mare adâncime în Golful Mexic și în Atlanticul de Sud. Dar în iunie anul trecut, din pură întâmplare, *Odysseus* a fost disponibil și pregătit pentru această desfășurare neașteptată. Luni după-amiaza târziu, Cassano însuși a ajuns la instalația Pelagic, unde a găsit membri ai unei firme de transport din apropiere, un grup de colegi și chiar și câțiva vecini care îl ajutau să încarce *Odysseus* pe camioane pentru prima sa scufundare de salvare. Destul de curând, patru semiremorci au pornit spre vest către Buffalo Niagara International din nordul statului New York, unde autoritățile le-au autorizat să intre direct pe pistă. În timp ce așteptau să fie încărcate, Cassano a început să se coordoneze cu nava care fusese închiriată în St. John's, numită *Horizon Arctic,* pentru a se asigura că puntea sa va fi pregătită, iar sistemul de navigație și alimentarea cu energie electrică vor fi compatibile.

O**n bordul** *Polar Prince,* Griffith a contactat separat un fost angajat al OceanGate care lucrează acum la Woods Hole, care la rândul său l-a sunat pe inginerul principal al submersibilului Andy Bowen, care a început să introducă numele navelor de cercetare științifică echipate corespunzător într-o hartă globală care urmărește datele privind traficul maritim. "A fost într-adevăr un fel de călătorie în jurul Cornului pentru a afla pe cine am putea chema în ajutor", și-a amintit Bowen - asemănător, într-un fel, cu o altă încrâncenare logistică frenetică din epoca înfricoșătoare a filmului Dr. Strangelove. În 1966, în Woods Hole *Alvin* sub fusese brusc chemat pentru a ajuta la încheierea unei furori diplomatice extraordinare, provocată de faptul că un avion american a lansat accidental o bombă H în largul coastelor Spaniei. Circumstanțele accidentului au subminat în mod clar asigurările date de forțele americane că nu erau angajate în logistică nucleară în niciuna dintre bazele pe care le închiriaseră de la Madrid. După 80 de zile de căutări subacvatice și un efort eșuat cu troliul, bomba a fost recuperată în cele din urmă fără victime.

În timp ce Bowen își făcea o listă scurtă mentală cu cele aproximativ 12 submersibile din întreaga lume despre care știa că se pot scufunda în siguranță până la *Titanic*cel mai apropiat pe care l-a găsit a fost la bordul navei. *Atalante,* o navă franceză numită după singura eroină mitică greacă căreia i s-a permis să se alăture Argonauților, formată numai din bărbați. Bowen știa că nava transporta de obicei un ROV numit *Victor 6000,* construit pentru a coborî până la 6.000 de metri, așa că a luat legătura cu un prieten dintotdeauna de la Ifremer, agenția guvernamentală franceză care supraveghează eforturile oceanografice ale țării. S-a dovedit că *Atalante* a ajutat la un studiu geofizic în Azore. Dar, după o avalanșă de comunicări între Cape Cod, Boston, Paris și Brest, în nord-vestul Franței, a fost descoperit că *Atalante*căpitanul navei a trasat rapid un nou curs și "a pus ciocanul în jos", după spusele lui Bowen - alergând timp de mai bine de 48 de ore spre nord-vest, către *Prințul polar* în încercarea de a-și salva unul dintre ei. Paul-Henri Nargeolet, comandantul *Titan*a supravegheat odată operațiunile submarine ale lui Ifremer, coborând la *Titanic* a naufragiat de mai multe ori în submersibilul mai vechi al agenției, *Nautile.* Scufundări mult mai noi *Victor 6000* la o anumită adâncime ar fi fost dificil însă, deoarece echipa de 10 specialiști care o opera de obicei nu se afla la bordul *Atalante.* Întorși la baza lor din Franța, au început să împacheteze cu frenezie pentru o întâlnire în mijlocul oceanului.

## 60 DE ORE

T**hat Luni seara** la Baza comună McGuire-Dix-Lakehurst din New Jersey, căpitanul Matthew Hahn a primit un nou set de ordine: Nu va mai fi nicio călătorie în Germania pentru a ridica obiectele de uz casnic ale membrilor serviciului. În schimb, el va face o trecere rapidă prin Baza Forțelor Aeriene Dover din Delaware cu C-17 Globemaster III pentru a lua niște paleți și un sistem de stivuitor extins folosit pentru încărcăturile militare, cunoscut sub numele de K-loader. Apoi ar fi plecat spre Buffalo, unde ar fi colectat încărcături grele, dar delicate, care nu au fost niciodată transportate pe calea aerului. Site-ul *Odysseus* ROV ar fi dificil de legat în siguranță fără a-l deteriora - dar orice deplasare a greutății în timpul decolării ar putea, de asemenea, să perturbe în mod periculos echilibrul aeronavei deasupra unei zone puternic populate. "Nimic din toate acestea nu era normal și nimic din toate acestea nu era ceea ce mai văzusem vreodată", și-a amintit sergentul tehnic principal de încărcare, sergentul tehnic Eric McKinley. Dar el și colegii săi înțeleseseră deja că *Odysseus* ar putea fi *Titan*"Trebuia să facem ca această misiune să funcționeze."

Multe ore mai târziu, în timp ce Hahn cobora deasupra coastei accidentate a Atlanticului în St. John's, tânărul de 27 de ani din Virginia a concluzionat că a fost cea mai proastă aterizare din cei doi ani de zbor în misiuni. Un vânt lateral de 20 de noduri de la dreapta la stânga biciuia pe asfaltul alunecos și alunecos, iar vizibilitatea era atât de slabă încât pământul a apărut în vizor abia la 200 de picioare, cea mai mică altitudine la care instrumentele sale îi permiteau să aterizeze manual în siguranță. "De fapt, am văzut mai întâi luminile care duceau spre pistă înainte de a vedea pista", spune el. În cabina de pilotaj a avionului C-17 din spatele său - unul dintre cele trei chemate să ajute la transportul celor de la *Odysseus* și echipamentul care îl însoțea - Ed Cassano s-a agățat de cotieră în timp ce piloții se pregăteau pentru aterizarea turbulentă. Membrii echipajului din New Jersey, deja epuizați, s-au prăbușit la un hotel din apropiere, fără să-și dea seama de importanța lor în salvarea de profil înalt până când localnicii i-au abordat a doua zi la Starbucks și apoi la o băcănie pentru a le mulțumi.

## 36 ORE

T**e St. John's** aeroportul se află pe o câmpie la nord de oraș, cu puțin loc pentru cele trei mari avioane militare americane care au fost forțate să parcheze în paralel acolo. Pe cheiul 12, pe *Horizon Arctic*au ridicat containere de 10 și 20 de picioare pe punte, iar inginerii Pelagic au decis poziționarea lor precisă - o sarcină care durează de obicei o săptămână - în doar câteva minute. O echipă de opt sudori a lucrat toată noaptea pentru a se asigura că grilajul - o bază de oțel la care sunt fixate containerele de *Odysseus*'s winch would be attached-era sigur. La 20:30, ora locală, brichetele lor încă mai brazdau când a sosit ultimul camion de la aeroport. Cassano le spusese autorităților că ar putea dura mai mult de 24 de ore pentru a instala echipamentul, dar ei l-au întors în 8, iar după o scurtă inspecție de siguranță, a *Horizon Arctic* a fost autorizat să plece. Nava - deținută de aceeași firmă din Newfoundland ca și nava *Polar Prince*-a lucrat cu OceanGate în cele două sezoane anterioare. Mulți dintre cei aflați la bord, inclusiv căpitanul, îl cunoșteau personal pe Stockton Rush.

## 29 ORE

T**el *Orizont Arctic***  a trecut prin intrarea îngustă a portului St. John's până miercuri dimineața la ora 4, trecând pe lângă posturile de tunuri britanice și franceze abandonate, cu dealuri puternic împădurite la tribord și o stâncă prăbușită și bătută de vânt numită Signal Hill la babord. Trecuseră mai bine de 111 ani de când un mesaj ajunsese la stația de telegrame a dealului, anunțând că *Titanic* a lovit un iceberg. Aflând acest lucru, Cassano a simțit că i se înțeapă gâtul. Adam Myers, căpitanul navei, i-a ordonat inginerului său șef să împingă motorul la limită, atingând o viteză maximă de peste 17 noduri pentru a reduce cu o oră sau mai mult călătoria de 400 de mile până la marginea sudică a Marilor Bănci ale Atlanticului. "Fiecare nenorocit de minut conta", își amintește Cassano, în timp ce echipa Pelagic a început să se pregătească pentru ultima lor sarcină: salvarea propriu-zisă.

Planul pe care îl formulaseră împreună cu cei de pe alte nave aflate în apropiere de *Polar Prince* a fost relativ simplă, pe baza instrumentelor pe care le aveau la dispoziție. Învelit în frânghia de polimer a *Odysseus*au fost cablurile de cupru care alimentează vehiculul sub suprafață, precum și cablurile de fibră optică care alimentează imaginile de la camerele 8K. Nu a fost construit ca o linie de ridicare dedicată, dar echipa Pelagic era încrezătoare că poate ridica de pe fundul mării între 20.000 și 30.000 de kilograme de greutate suplimentară. Scott Griffith de la OceanGate, transferat între timp de la *Polar Prince* la *Energie profundă,* care se afla deja la fața locului, a confirmat *Titan* cântărea în jur de 23.000 de lire sterline. Odată ce *Titan* a fost localizat și înainte de ascensiune, *Odysseus* ar fi manevrat un cârlig vast - cunoscut sub numele de Crosby - și l-ar fi atașat la un punct de cătușe pe *Titan*precum și două balize de semnalizare în cazul în care submarinul înclinat aluneca cumva înapoi în abis și trebuia relocalizat.

Având în vedere greutățile implicate, submarinul *Energie profundă*'s ROV-uri ar trebui, de asemenea, să se scufunde concomitent la adâncimea maximă deasupra *Odysseus,* așteptând să atașeze *Titan* la cablul mult mai robust și la troliul mai puternic al navei de instalare a conductelor, pentru a ușura sarcina pentru restul de 2 700 de metri de ridicare. "Mergem în jos. Îi vom apuca. Vom urca, ne vom întâlni cu celălalt vehicul", a explicat Cassano. "Va merge să ia linia de ridicare. Bang. Îi ridicăm și am ieșit."

## 4 ORE

A**n urma unei analize complete** 24 de ore în care au trecut prin valurile Atlanticului, au ajuns la fața locului și au început să se coordoneze cu *Deep Energy,* crezând că cei de la bordul navei *Titan* ar putea avea doar câteva ore rămase. "Îmi fac calculele în minte", își amintește Cassano. "Știu că, atunci când ajungem la fața locului, probabil că mai avem - cred - plus sau minus patru". Zeci de decizii, sute, dacă nu chiar mii de oameni, un număr exponențial mai mare de apeluri telefonice și e-mailuri menținuseră vie speranța, dar acum aproape că nu mai rămăsese nicio marjă de eroare, odată ce echipa a luat în calcul timpul necesar pentru lunga coborâre, găsirea efectivă a *Titan,* și apoi ultima etapă până la suprafață. "Acest timp trece atât de repede. A fost oribil. De fiecare dată când mă uitam la ceas, mai trecuse o oră", a declarat *Energie profundă* căpitanul Ross Macleod, trezindu-se după doar două ore de somn. Cu toate acestea, "a fost un moment de optimism", așa cum l-a descris, cu inginerii săi plănuind cum ar putea reprograma sistemul de troliu pentru a face ca acea ridicare finală să fie și mai rapidă, înainte de a târî *Titan* pe punte și să facă o gaură în carena sa pentru a furniza oxigen celor din interior cât mai repede posibil.

Cu puțin timp înainte de ora locală 2 a.m., Garda de Coastă canadiană a *Ann Harvey* s-a alăturat grupului de nave după propria cursă de la St. John's cu echipajul submersibilului care lucra în mod normal pe nava franceză Ifremer, nava *Atalante.* Marea agitată și ceața întunecată au îngreunat transportul celor 10 operatori ROV francezi și al echipamentelor lor pe o distanță de câteva sute de metri până la *Atalante.* Fiecare dintre ei s-a repezit pe scara navei ca o "pisică scaldată", potrivit *Ann Harvey*să înceapă să-și pregătească și ei vehiculul pentru scufundare. Flotila de o duzină de persoane a început să primească instrucțiuni privind poziționarea lor de la *Horizon Arctic* în acel moment; Cassano își amintește *Energie profundă*'s Macleod predând responsabilitatea înaintea ultimului lor efort cu cuvintele "Acesta este spectacolul vostru". Căpitanul Adam Myers se afla în apropiere, pe *Horizon Arctic*pe puntea de comandă a navei, el și Cassano s-au "blocat" în timp ce lucrau îndeaproape pentru a iniția procesul delicat de lansare a unui ROV de pe o navă care se rostogolea și se mișca în vânturi de 12 noduri, iar motoarele sale acționau mai multe elice uriașe pentru a menține o poziție precisă - uneori metru cu metru - pentru un început sigur al scufundării.

## 3 ORE

F**n urma câtorva procese finale** verificări finale, se va finaliza *Odysseus* a fost coborât din spate și a intrat în apă pentru a începe să se scufunde mai repede decât de obicei, la sud de *Titan*pentru a evita posibilitatea de a coborî peste submarinul dispărut. În interiorul containerului alb transformat în cameră de control, cocoțat pe *Horizon Arctic*'s rear deck, echipa Pelagic a folosit mai multe tastaturi și controllere pentru a ghida *Odysseus,* rețeaua sa de camere de luat vederi care transmit imagini din întuneric pe un perete de ecrane. Înapoi în Boston, Mauger și zecile de ofițeri din Primul District și-au ținut respirația, sperând la cel mai bun rezultat posibil. În timp ce scufundarea era în curs, comandanții Gărzii de Coastă au cerut schimbarea protocoalelor de comunicare între nave, având în vedere prezența membrilor de familie la bordul navei din apropiere *Polar Prince.* În cazul în care existau semne de viață, Pelagic ar putea transmite imediat vestea pe un canal deschis pentru a aduce resursele necesare pe poziție. Dar, în lipsa acestui lucru, trebuie să fie mai circumspecți. "Dacă găsiți ceva, nu se transmite prin radio", i s-a spus lui Cassano.

*Odysseus* a căzut printr-un curent puternic de apă mijlocie, apoi, chiar deasupra fundului mării, la o adâncime de 3.831 de metri, a venit un eșec major: Propulsoarele sale au cedat în mod neașteptat. După câteva minute prețioase petrecute încercând să le repornească, echipa Pelagic aflată la suprafață a început procesul dureros de remontare *Odysseus* înapoi la suprafață, iar *Orizontul arctic* s-a îndepărtat înapoi față de ultima locație cunoscută. Conștient că fereastra sa de viabilitate era pe cale să se închidă, Cassano, zdrobit, a alergat înapoi pe punte și, pe canalul VHF 74 - deschis pentru întreaga flotilă - a transmis acest eșec către puntea de comandă a navei *Deep Energy,* nava coordonatoare de facto. "Băieți, am ieșit. Avem o problemă. O să ne retragem, dar să-i aducem pe francezi înăuntru. Să-i facem să meargă înaintea noastră."

Echipa de la *Atalante* se afla la doar câteva sute de metri distanță și începuse deja să se scufunde cu ROV-ul lor de rezervă, *Victor 6000,* având grijă să nu încurce ombilicurile care conectau cele două submersibile la controlorii lor de sus. *Horizon Arctic* și *Atalante* au schimbat locurile cu precizie folosind poziționarea lor dinamică - un pas de deux complex care ar permite trecerea acestui baston care ar putea salva vieți. După cum se arată pe *Victor 6000* și-a continuat lunga coborâre chiar la vest, *Odysseus* a revenit la viață după o resetare de la distanță. "*Ne-am întors în joc!*", a strigat Cassano către *Deep Energy*-îndemnându-și imediat coechipierii să se scufunde din nou pe ultimele câteva sute de metri.

Câteva minute mai târziu, din nou pe *Horizon Arctic*cu un aparat de radio în fiecare mână, Cassano a fost surprins de secundul navei, care l-a strigat în mod repetat pe nume. Aveau nevoie de el înapoi pe punte - echipa lui găsise ceva. Cassano a coborât încă o dată șapte etaje de scări, având grijă să nu se lovească la cap de câteva grinzi joase. A încleștat ușa micului spațiu, unde piloții ROV-ului, navigatorul și operatorul de comunicații s-au întors în liniște să se uite la el. Lângă el, pe o bancă cu perne de piele, se afla Kyle Bingham, directorul de misiune al OceanGate, iar Bryan Blake, șeful Marinei pentru operațiunile de salvare submarină, nu departe. Cassano a scanat mica mare de fețe în căutarea unui indiciu despre ce se întâmplase, apoi pe mai multe ecrane din fața lui a văzut o imagine de pe camera de pe *Odysseus*'s main bow. Prin lentila bulbică groasă montată sub acoperișul galben din fibră de sticlă și între brațele de aluminiu întunecat se vedea, fără îndoială, o bucată de resturi moderne produse de om.

Era una dintre cele cinci bucăți mari de *Titan,* inclusiv conul de coadă și două capete sfărâmate ale fuselajului sub presiune, așezate pe fundul mării la aproximativ o treime de milă de *Titanic*'s bow. Fereastra de viabilitate se închise, dacă fusese vreodată deschisă. Câteva ore mai târziu, Paza de Coastă a SUA a confirmat vestea unei lumi care aștepta.

  

Sursa: www.vanityfair.com