Reforma sistemului ambulatoriu a spitalului judeţean Timiş

Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu, a declarat, pentru AGERPRES, că sistemul ambulatoriu al unităţii va fi reformat, introducând programările online pentru pacienţi, dar şi extinderea activităţii medicale de ambulatoriu, după ce a fost sesizat că sunt pacienţi care vin de la ora 5.00 pentru a-şi lua număr de ordine, întrucât medicii din unele cabinete nu mai lucrează şi după-amiaza, deşi programul este până la ora 20.00.

Din această cauză, la fişier se formează cozi foarte mari, iar ambulatoriul este supraaglomerat până în jurul orei 14.00, după care doar în puţine cabinete se mai lucrează.

„Am de gând o reformă a sistemului ambulatoriu. Pe de-o parte, doresc să-l extind pentru a avea mai multe cabinete, în acelaşi timp, medicii au program şi după amiaza. În câteva după amieze, am fost prin Ambulatoriu şi nu prea erau pacienţi, ceea ce mă face să suspicionez că medicii le cer celor de la fişier să dea bilete doar dimineaţa, ca să nu mai stea şi după amiaza. De aceea se creează acea busculadă de dinainte de masă. Acest lucru nu va mai continua. Normativul prevede munca de dimineaţa şi de după amiaza. Este inacceptabil ca dimineaţa pacienţii să stea patru-cinci ore la coadă, iar după amiaza să nu mai fie nimeni în ambulator şi bate vântul. Eu am fost la ora 18.30, iar unele cabinete sunt închise, când programul este până la ora 20.00”, a afirmat Raul Pătraşcu.

Potrivit managerului, medicii cabinetelor închise i-au explicat că nu sunt programări după amiaza, iar pentru a remedia situaţia va introduce computerizarea serviciului de fişier, care va putea fi urmărit şi de el.

„Vom trece pe sistemul electronic pe care să-l pot vedea şi eu şi cei de la departamentul de management al serviciilor medicale, astfel încât să ne asigurăm că oamenii nu trebuie să vină de la ora 5.00 să-şi ia bilet de ordine, că ei îşi pot face programarea şi electronic, şi prin telefon şi prin email şi vor putea fi programaţi şi că programul este în cursul zilei. Sunt şi cabinete care funcţionează pe toată perioada zilei şi au pacienţi, dar sunt şi câteva în care se procedează astfel. Sunt cabinetele de psihiatrie, oncologie, dermatologie, gastro, neurochirurgie, chirurgie, unde adresabilitatea este foarte mare şi de aceea vreau să extindem ambulatoriul”, a explicat managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.