Regatul Spaniei – ploi torenţiale şi intensificări ale vântului

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei că Agenţia Meteorologică de Stat – AEMET a emis o avertizare de fenomene meteorologice severe – ploi puternice şi intensificări mari ale vântului – în zona de coastă a Mării Mediterane.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de MAE, în cursul zilelor de 3 şi 4 decembrie ploile torenţiale şi furtunile pe alocuri puternice vor afecta în mare parte zona mediteraneană peninsulară a Regatului Spaniei, Insulele Baleare şi Melilla.

Cele mai mari acumulări de precipitaţii se aşteaptă în zona de litoral a regiunii Murcia, precum şi în estul provinciei Almeria, cu valori ce pot depăşi 100 mm în 12 ore. Zonele mai afectate vor fi Comunitatea Valenciană, Catalunia şi zona Balearelor.

Vântul va înregistra rafale puternice, care în zona de litoral vor putea atinge o viteză de 100 km/h, iar pe mare vor atinge nivelul 7 sau 8 Beaufort, cu valuri de peste 4 metri.

O îmbunătăţire a vremii se aşteaptă începând de joi, 5 decembrie, precizează MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Madrid: +34917344004 şi Consulatului României la Almeria: +34950625963, +34950624769, +34950172725, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României la Madrid: +34649656032 şi al Consulatului României la Almeria: +34682733408.

Sursa: Agerpres
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.