Regizorul rus Kirill Serebrennikov va adapta pentru marele ecran romanul „Dispariţia lui Josef Mengele”, de scriitorul francez Olivier Guez

Foto: Adevarul.ro

Regizorul rus Kirill Serebrennikov, remarcat la festivalul de film de la Cannes pentru ultimul său lungmetraj, „Leto”, va adapta pentru marele ecran romanul „Dispariţia lui Josef Mengele”, de scriitorul francez Olivier Guez, informează AFP.

Elizaveta Tchalenko, producătoare pentru compania rusească Hype Films, care a colaborat cu Kirill Serebrennikov la câteva dintre filmele sale, a confirmat joi pentru AFP informaţia difuzată de agenţia publică de presă TASS.

„Suntem foarte fericiţi că am avut posibilitatea de a adapta pentru ecran cartea fascinantă a lui Olivier Guez”, a declarat Ilia Stuart, co-fondatorul Hype Films, pentru TASS. „Kirill însuşi a scris scenariul şi cred că a găsit cheia corectă a acestei poveşti”, a adăugat el.

Figură marcantă a culturii ruse contemporane, Serebrennikov (50 de ani) a intrat însă în vizorul justiţiei, care-l acuză că a deturnat între 2011 şi 2014 circa 130 de milioane de ruble (1,8 milioane de euro) din subvenţiile publice destinate teatrului de la Moscova pe care-l conduce.

Arestat în august 2017, cineastul a rămas în arest la domiciliu până în aprilie 2019, fără a avea dreptul să părăsească Moscova.

În septembrie 2019, justiţia rusă a ridicat în cele din urmă „toate măsurile preventive” împotriva sa şi a celor trei colaboratori ai săi şi a returnat dosarul Parchetului, considerându-l incomplet. Cu toate acestea, cazul nu s-a terminat.

Kirill Serebrennikov a negat întotdeauna acuzaţiile împotriva sa, susţinătorii săi considerând că regizorul plăteşte pentru ascensiunea valorilor conservatoare în Rusia, unde artiştii se confruntă cu presiuni crescânde.

Salutat de critică şi popular în rândul publicului, romanul „Dispariţia lui Josef Mengele”, de Olivier Guez, spune povestea ultimilor ani de viaţă ai torţionarului de la Auschwitz, în exil în America de Sud. Cartea a primit premiul Renaudot în 2017.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.