Regizorul Șerban Puiu își recrutează actorii din facultate! Anca Dinicu și Dana Marineci i-au fost studente, acum joacă în piesa lui

Regizorul Șerban Puiu jonglează în spectacolele sale atât cu actori consacrați, din garda veche, cât și cu tinere talente. În calitate de cadru didactic la Teatru, are ocazia să vadă din vreme care dintre studenți promit și să-i recruteze pentru propriile spectacole.

Așa a procedat regizorul cu Anca Dinicu și cu Dana Marineci. Le-a remarcat
potențialul pe când tinerele studiau la UNATC și le-a luat sub aripa sa.

„Anca și Dana au fost colege de clasă și eu le-am fost profesor. Ca studente, erau excepțional de drăguțe amândouă, foarte luptătoare, foarte ambițioase. Au progresat enorm, adică ele fac parte dintre acei studenți care nu au trecut degeaba prin școală.

De asta le-am și luat. Când s-a făcut „Boeing Boeing”, ele erau în anul trei și nu cred că greșesc dacă spun că piesa a fost primul lor rol pe o scenă.

Ăsta este un lucru extraordinar pe care Teatrul Elisabeta îl face, își crește propria trupă. Noi nefiind limitați de ideea unei trupe angajate, cum e la stat, eu îmi cresc actorii, îmi iau actorii de care am nevoie”, ne-a explicat Șerban Puiu.

Regizorul Șerban Puiu alături de actrițele Anca Dinicu și Dana Marineci

Regizorul consideră că talentul nu e de ajuns pentru această profesie și că un actor are nevoie de putere de muncă și de seriozitate.

„Am pariat de la admitere pe Anca Dinicu. A muncit extraordinar, s-a autodepășit, pentru că actoria e armată – performanța, în…

Citeste continuarea Aici

Loading...
loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.