Restricții pe autostrada Sibiu-Deva

 Centrul Infotrafic anunță mai multe restricții, luni, pe autostrada Sibiu-Deva, pentru efectuarea unor lucări de reparații.

Astfel, potrivit reprezentanților Poliției Române, la nodurile rutiere de la kilometrii 244 și 238, în zona municipiului Sibiu, se refac marcajele laterale pe benzile de decelerare, accelerare și pe bretelele de acces, între orele 09.00 și 18.00.

De asemenea, la kilometrii 290 – 28, pe sensul Sebeș către Sibiu, în zona localității Miercurea Sibiului, au loc reparații pe prima bandă și pe cea de urgență, până la ora 15.00, mai anunță reprezentanții Centrului Infotrafic.

Lucrări de reparații la carosabil se efectuează și la kilometrii 263 – 262, pe sensul Sebeș către Sibiu, în zona localității Cristian, județul Sibiu, pe banda a doua.

Șoferii sunt sfătuiți să reducă viteza în zona lucrărilor și să respecte semnalizările temporare.

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.