Revolutia in Muzeul Judeţean ‘Ştefan cel Mare’

11

Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui va marca cei 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 printr-un simpozion ştiinţific, care se va desfăşura, vineri, în Sala Multimedia a instituţiei.

În cadrul evenimentului „Revoluţia română din 1989 – 30 de ani de la victoria însângerată” vor susţine comunicări istorici şi cercetători din cadrul Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi reprezentanţi ai Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

„Scopul Simpozionului ştiinţific ‘Revoluţia română din 1989 – 30 de ani de la victoria însângerată’ este acela de a readuce în memoria colectivă evenimentele deosebite din decembrie 1989 şi semnificaţia lor istorică pentru parcursul ulterior al statului român. Totodată, acest eveniment major care a marcat destinul României post-decembriste este un bun şi necesar prilej de a-i evoca pe toţi cei care şi-au dat viaţa sau au fost răniţi în acel decembrie 1989 însângerat, dar şi pe cei care au participat activ la mişcările de masă din acea perioadă”, a declarat directorul muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Ramona Mocanu, într-un comunicat de presă.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate comunicările: „Revoluţia Română din decembrie 1989 şi noua arhitectură a relaţiilor internaţionale, „Economie şi societate în România anului 1989 sau despre cum se ratează o revoluţie de catifea”, „Revoluţia Română din decembrie 1989 – pledoarie pentru un concept controversat”, „Dileme şi oportunism. Revoluţia Română în presa americană şi britanică” şi „Câteva date statistice privind Revoluţia Română din Decembrie 1989”.

Manifestarea se va încheia cu lansarea plachetei omagiale „30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989”.

Citește și
Spune ce crezi