ROBOR-ul sufocă românii, puterea de cumpărare scade, viața este mai scumpă

ROBOR-ul sufocă românii, puterea de cumpărare scade, viața este mai scumpă

Îmi este dificil să accept ideea că la nivelul guvernării există o atât de mare incompetență, însă cifrele nu mint. Politicile economice social-democrate dezastruoase au întors România pe dos. I-au mințit pe români că va curge lapte și miere, dar n-au făcut decât să scadă puterea de cumpărare a acestora”, spune deputatul PNL de Timiș, Marilen Gabriel Pirtea.

Pirtea, care este și Secretar al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, își susține punctul de vedere subliniind faptul că rata inflației a crescut de la 0.1% în ianuarie, la 1.8% în septembrie. „Mai mult decât atât, carburanții s-au scumpit cu 2,19% într-o singură lună, septembrie față de august, după cum arată datele celor de la Institutul Național de Statistică. Numai în septembrie, s-au înregistrat creșteri pe linie, la toate produsele, cele alimentare urcând, de la o lună la alta, cu 0,54%, la fel și cele nealimentare. Un alt exemplu este creșterea prețului la servicii, cu 0.32% din august până în septembrie. Toate aceste scumpiri, cauzate de o guvernare defectuoasă, scot bani mulți din buzunarele românilor”, declară deputatul PNL.

Citeste si:  De la 1 ianuarie 2018, salariul minim brut va fi de 1.900 de lei

Datele de mai jos, centralizate de Partidul Național Liberal, de la Institutul Național de Statistică, arată situația creșterilor de prețuri, august – septembrie 2017:

+0,61% la carnea de porc
+0,60% la preparatele din carne
+2,06% la unt
+4,16% la ouă
+2,61% la legume și conserve de legume
+0,61% la confecții
+0,62% la încălțăminte
+0.32% la servicii

Unul dintre cei mai gravi indicatori ai incompetenței guvernamentale și al haosului instaurat în finanțele țării este ROBOR-ul, care, influențat negativ de politicile economice din ultima perioadă, a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii trei ani, adaugă Pirtea: „Creșterea ratei dobânzii de referință scoate cu 140 de lei mai mult din buzunarul românilor care s-au împrumutat, de exemplu, cu suma maximă disponibilă prin programul Prima Casă. Este un șoc greu de dus de către cei mai mulți dintre românii cu credite. Aruncarea vinei pe Banca Națională este doar o încercare patetică de a ascunde adevărul, principalul motor de creștere a dobânzii fiind politicile fiscale și economice ale Guvernului”.

Toate cifrele și simulările economice anunță perspective chiar mai sumbre, susține Pirtea: „Scumpirile se vor accentua pe final de an. Facturile la gaz și curent scapă de sub control. Suntem în fața unui val de scumpiri care îi va pune la mare încercare pe români. Le recomand să fie pe cât posibil de cumpătați în cheltuirea banilor de care dispun și să stea departe de noi împrumuturi bancare. Vor veni zile grele. Decontarea populismului necontrolat, bolnav, pică tot pe seama românului de rând, în niciun caz pe cei care ne împing spre marginea prăpastiei.

loading...

Citeste si:

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close