România va avea o nouă sărbătoare națională! Ce reprezintă și de când o vom putea serba

De acum este clar! Legea a fost publicată deja în Monitorul Oficial! De acum România va beneficia de încă o zi de sărbătoare națională. Politicienii au hotărât acest lucru deoarece își doresc să aducă țării un plus în imaginea acesteia, dar și în turismul românesc. Se va celebra această zi de sărbătoare națională începând chiar cu acest an.

România își actualizează lista sărbătorilor naționale. Conform unui act normativ ce a fost publicat în Monitorul Oficial, se va sărbători în această zi bogăția de gusturi și tradiții românești, dar și vinul tradițional.

Ziuna națională a gastronomiei și a vinului românesc este instituită de Legea nr. 70. Acest act normativ se va aplica începând cu data de 5 mai, iar data sărbătorii a fost deja aleasă. Mai exact, va fi în prima duminică a lunii octombrie, ceea ce înseamnă că începând cu acest an, vom sărbători acest eveniment, potrivit avocatnet.ro

Oficialii care au hotărât legea susțin că această sărbătoare este necesară pentru a celebra bogăția de gusturi și tradiții din România, și de a îmbogăți de asemenea imaginea țării și a turismului românesc.

“Bucatele și vinurile românești sunt un cumul de tradiții care încântă simțurile și cuceresc tot mai mulți admiratori și care pot deveni cartea de vizită a țării noastre”, este argumentul oficialilor în expunerea de motive.

Pentru că este o zi de sărbătoare, autoritățile publice centrale dar și cele locale vor fi libere să organizeze diferite manifestări ce au caracter social sau științific, pentru a ajuta la promovarea obiceiurilor și a produselor culinare tradiționale, dar și a vinului făcut în România.

Chiar dacă este o zi de sărbătoare, salariații nu vor fi liberi. Zilele de sărbătoare legală în care nu se muncește, se hotărăsc doar prin Codul muncii. Zilele de sărbătoare națională sunt lucrătoare, iar cele de sărbătoare legală sunt nelucrătoare.

Sursa: capital.ro

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.