Românii au prins curaj să facă al doilea copil

După scăderea dramatică a natalităţii, românii au prins curaj să facă al doilea copil deabia din ultimii trei ani. În fiecare an s-au născut aproape 60 de mii de bebeluşi în familii care mai aveau încă unul.

Dar, dacă îi luăm în calcul şi pe cei care devin pentru prima dată părinţi, România se confruntă cu o natalitate în scădere.

Unii parlamentari propun legi cu beneficii pentru părinţii cu mai mulţi copii, dar şi reduceri de taxe pentru firmele care-şi fac propriile creşe.

Instabilitatea financiară, schimbările legislative, migraţia, lipsa infrastructuriii de sănătate şi educaţie i-au făcut pe mulţi romani să se gândească de două ori înainte de a-şi mări familia.
Aşa că în 2018 România a avut cel mai mic număr de copii născuţi în ultima jumătate de secol: doar 173.000.
În 2017, s-au născut în România 192 de mii de copii. Peste jumătate dintre ei au fost primul bebeluş al familiei, iar 60 de mii aveau un frate sau o soră acasă. Doar 500 s-au născut în familii cu cel puţin 8 copii.

In urmă cu 10 ani, situaţia arătă cu totul altfel. În 2009, s-au născut 68 de mii de copii în cupluri care mai aveau încă unul, apoi, în perioada crizei, a urmat o prăbuşire cu 10 mii a naşterilor în această categorie. După acest mare declin, au venit anii de revenire, culminând cu 2016, iar acum se conturează o nouă perioadă în care părinţii par nehotărâţi dacă să mai aducă pe lume încă un copil.

Pentru a-i încuraja pe părinţi, un deputat propune mai multe măsuri legislative, o măsură ar fi că mamele care îngrijesc mai mulţi copii să fie plătite ca bone.

Ovidiu Raețchi, iniţiator lege: “O mamă care stă în concediul de 2 ani, are un copil şi poate să preia în îngrijire, în calitate de bonă, copilul altei mame care vrea să meargă la muncă mai devreme, statul urmează să intervină pentru a acoperi cheltuielile pentru mama care are grijă de copil ca bona″.

O altă măsură prevede ca părinţii care au copii de până la trei ani să primească lunar 150 de euro pentru fiecare, pentru decontarea cheltuielilor cu creşă ori bonă. Iar firmele cu peste 30 de angajaţi să beneficieze de facilităţi fiscale dacă au creşe şi grădiniţe pentru copiii angajaţilor. Dar fără creşe şi gradinite suficiente, fiecare părinte se descurca aşa cum poate.

Deocamdată, toate aceste măsuri legislative au intrat în dezbatere publică înainte să ajungă pe masă parlamentarilor luna viitoare.

sursa stirileprotv.ro

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.