Românii sunt foarte pasionați de vinuri. O arată ultimele studiile efectuate

0 4

Românii nu pot vedea o masă festivă fără un pahar de vin alături. Studii efectuate de curând arată că românii consumă vin chiar și de trei ori pe săptămână. Tipul de vin care se află pe primul loc în top este cel roșu. Consumul moderat de vin roșu este de asemenea și recomandat de către medici. Cel mai important este ca vinul să fie de calitate superioară. Aflați care sunt rezultatele studiilor efectuate de la experții ce s-au alăturat târgului de vinuri din București și puteți afla de asemenea cum putem face diferența între un vin de calitate și unul mai slab calitativ.

Românii consumă în medie pe an, aproximativ 21 litri de vin pe cap de locuitor. Cel mai des ales este vinul roșu-sec.De asemenea, aceștia au început să fie mai atenți la calitate în ultima vreme și mai puțin la preț.

Unul dintre cele mai importante târguri de vin din țară a adunat laolaltă mai mulți producători care au dat câteva sfaturi pentru persoanele care sunt în căutarea vinului ideal de sărbători.

Peste 50% dintre români aleg să consume vinurile roșii. 11% dintre ceilalți aleg vinurile rose, iar un sfert preferă vinurile albe, conform celui mai recent studiu pe această temă. Majoritatea românilor decid să achiziționeze vinul din magazine, iar aproximativ jumătate dintre aceștia cheltuie până la 50 de lei pentru o singură sticlă.

Cei care au luat parte la târgul de vinuri din București au putut degusta peste 800 de sortimente de vinuri. De asemenea, la cele peste 30 de standuri, participanții au putut găsi și vinuri aduse din alte țări.

În urmă cu un an, țara noastră a importat vin de peste 62 de milioane de euro, în timp ce exportul a fost doar la jumătate, de aproape 30 de milioane de euro.

Sursa: observator.tv

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.