Românul Cristian Măcelaru va conduce Orchestra națională a Franței

Dirijorul român Cristian Măcelaru va prelua conducerea Orchestrei naționale a Franței începând cu data de 1 septembrie 2021, anunță France Musique.

Dirijorul în vârstă de 39 de ani îi va urma la pupitrul Orchestrei naționale a Franței francezului Emmanuel Krivine, care a petrecut patru sezoane la conducerea reputatului ansamblu.

Numirea este considerată o surpriză și a fost dată publicității marți dimineață, la Paris. ”Orchestra națională a Franței s-a îndrăgostit de stilul său toamna trecută când a venit să dirijeze un program alcătuit din piese moderne și contemporane”, a declarat pentru France Musique Michel Orier, director muzical pentru Radio France.

Le chef d’orchestre roumain Cristian Măcelaru a été désigné pour prendre la direction musicale de l’Orchestre national de France, formation de Radio France, à partir du 1er septembre 2021. Il succédera à Emmanuel Krivine qui aura passé quatre saisons à la tête de l’ensemble.

”După acest concert, muzicienii au cerut să mai poată lucra cu el și pentru repertoriul orchestrei, alcătuit din muzică franceză și mari lucrări. A revenit în luna iulie pentru un concert cu «La Valse», de Ravel și Simfonia a 9-a de Dvorák. Sentimentele au rămas aceleași”, a arătat francezul.

Nîscut la Timișoara, Cristian Măcelaru a studiat în primii ani vioara. A fost cel mai tânăr prim-violonist al Orchestrei simfonice din Miami, în Statele Unite și a început să dirijeze. A ajuns cunoscut după ce a condus Chicago Symphony Orchestra ca înlocuitor al lui Pierre Boulez.

Cariera sa de dirijor s-a desfășurat mai ales în Statele Unite. A câștigat competiția Solti pentru tineri dirijori, în 2012 și Premiul pentru dirijori Solti, în 2014. Dirijează în mod regulat Orchestra din Philadelphia, Chicago Symphony, Filarmonica din New York, Filarmonica din Los Angeles, Orchestra Simfonică Națională, San Francisco Symphony, Saint Louis Symphony, Toronto Symphony și Detroit Symphony. În sezonul 2016/17, a condus Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks în două programe separate și a debutat cu Royal Concertgebouw Orchestra, WDR Sinfonieorchester Köln, Weimar Staatskapelle, Royal Flemish Philharmonic și New Japan Philharmonic cu Anne-Sophie Mutter ca solistă.. Este directorul muzical al festivalului de muzică contemporană de la Cabrillo, în California. De curând a fost ales să conducă și Orchestra simfonică WRD din Koln, Germania.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.