Samsung şi LG Innoteck şi-au închis fabricile din Coreea de Sud

Samsung Electronics şi LG Innotek au anunţat că şi-au închis fabricile din Coreea de Sud, în urma unor cazuri de infectare cu noul coronavirus, transmit Reuters şi Yonhap.

Samsung produce telefoanele mobile premium Galaxy Z Flip şi Galaxy S20 la fabrica din Gumi, în apropiere de Daegu, unde au fost confirmate cele mai multe cazuri de virus din Coreea de Sud.

Unitatea va fi închisă temporar pentru dezinfecţie, iar etajul unde a lucrat angajatul infectat va fi redeschis marţi seara. Samsung va implementa „toate măsurile necesare” pentru a preveni extinderea epidemiei, a informat cel mai mare producător mondial de telefoane inteligente.

Şi LG Innoteck, care furnizează module de cameră pentru telefoanele iPhone, a închis duminică pentru dezinfectare fabrica sa din Gumi, după ce s-a confirmat că un angajat a contractat virusul.

Luni, acţiunile Samsung au urcat cu 1,48% la Bursa de la Seul.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.