DISTRIBUIȚI

Scandalul Kaufland Odorheiu Secuiesc a fost intens mediatizat în ultima perioadă. Un vlogger român s-a filmat în timp ce comanda o porție de mici de la Kaufland-ul din Odorheiu Secuiesc. Conform filmării sale, angajata hipermarketului l-a refuzat fiindcă a comandat în limba română.

Ulterior, Kaufland România s-a delimitat de comportamentul acesteia, precizând, totodată, că respectivul client ar fi cerut mici înainte de deschiderea grill-ului.

Kaufland REACȚIONEAZĂ! Anunțul făcut de companie după ce un client a fost refuzat fiindcă vorbește românește

Pe de altă, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) s-a autosesizat, după ce filmarea vlogger-ului a apărut în spațiul public. Vineri, comisarii aflați în subordinea lui Sorin Susanu, șef regional ANPC Brașov, au efectuat un control la Kaufland Odorheiu Secuiesc.

Aceștia au supravegheat o perioadă de timp activitatea grill-ului și au văzut cum un client român nu a putut să se înțeleagă cu vânzătoarea, fiindcă aceasta nu stăpânea limba română. Astfel, clientul nu a putut să comande. În cele din urmă, inspectorii ANPC au intervenit.

Vineri seara, reporterul Bugetul.ro a obținut un interviu cu comisarul-șef Sorin Susanu. Șeful de la Protecția Consumatorului ne-a dezvăluit că problema este mult mai gravă decât se prezintă în spațiul public, în momentul de față.

Citeste si:  477 milioane euro pentru finanțarea proiectelor România Start Up, prin POCU

De asemenea, comisarul-șef Susanu ne-a precizat că nu este un caz singular și că, de-a lungul timpului, s-a confruntat cu zeci de astfel de probleme.

R: Bună seara! V-am sunat în legătură cu cazul Kaufland Odorheiu Secuiesc, am avea nevoie de câteva precizări. Ce s-a întâmplat mai exact, astăzi?

S.S.: Am văzut că în spațiul public încearcă să se inducă niște idei. Îi înțeleg până la urmă pe Kaufland sau PR-ul lor, că încearcă să o dreagă cumva. Realitatea este următoarea: acel agent economic a mai fost sancționat de noi și… mâine o să am și mai multe date. Se pare că nu doar o dată, așa cum am spus-o astăzi, pentru probleme aproximativ similare și de mai multe ori, dar sigur o dată.

Astăzi ne-am autosesizat, am dispus două măsuri: o dată – verificarea acelui agent economic, iar a doua –  o tematică locală care să se refere la acele trei județe, Harghita, Covasna și Mureș, unde să se verifice dacă mai există chestiuni similare. Echipa care s-a dus la Kaufland, acolo, a stat și, efectiv, a supravegheat o perioadă de timp activitatea de la grill-ul respectiv.

Sursa foto: Facebook

O persoană, un consumator, un client român, când a încercat să comande, nu a reușit să se înțeleagă cu vânzătoarea. Nu a avut vânzătoarea nici atitudinea ostilă, nici alte chestiuni, dar efectiv nu s-au înțeles. În momentul ăla, s-a inițiat controlul, iar comisarii de la noi –  ATENȚIE – de etnie maghiară amândoi, sunt două doamne , au constatat că vânzătoarea nu stăpânește limba română.

A fost chemat managerul. Reacția sa mi s-a părut, cel puțin, discutabilă, ca să nu spun altfel. La întrebarea comisarilor „De ce ați angajat o persoană care nu știe română?”, el zice „Păi, ar fi fost discriminatoriu ca să-i cer la angajare să știe limba română” – asta a fost exprimarea lui.

În fine, sancțiunile s-au aplicat pentru anumite articole din legislația noastră, care prevăd că nerealizarea conformă a serviciilor către consumator se sancționează. Este îngrijorător faptul că există această recidivă, pentru că și data trecută agentul economic a fost consiliat, nu doar amendat, pentru problemele descoperite. I s-a explicat absolut tot ceea ce trebuie să facă și să nu facă.

Mai mult, la ceea ce a apărut în alte direcții și în alte surse, n-am ce să spun.

 

Citeste si:  Ryanair introduce 26 de zboruri extra pe ruta bucurești-timișoara pentru perioada vacanțelor de iarnă

Citeste continuarea pe: Bugetul.ro

loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here