‘scena şi publicul nu pot fi înlocuite de nimic online’

Foto: zilesinopti.ro

„Starea de urgenţă” se va încheia săptămâna viitoare, însă artiştii vor fi în continuare afectaţi de lipsa interacţiunii cu publicul, având în vedere că va mai trece ceva timp până când vor fi permise concertele.

„Scena şi publicul nu pot fi înlocuite de nimic online”, afirmă Călin Goia de la Voltaj. „Nu există act artistic serios fără contactul real cu publicul”, subliniază Gabi „Guriţă” Nicolau de la Compact B. „Nu aş putea spune că omul fără artă este precum omul fără apă, dar este un lucru neplăcut lipsa contactului cu publicul”, a precizat şi Călin Pop de la Celelalte Cuvinte. „Nu ştiu realmente cum se va termina, dar este o criză pentru toată lumea”, conchide Andrei Păunescu.

În declaraţii acordate AGERPRES, aceştia au povestit cum încearcă să se adapteze situaţiei.

*** Pentru Călin Goia apropiata ieşire din starea de urgenţă înseamnă posibilitatea de a se reîntâlni cu trupa şi de a lansa o serie de concerte online.

 

Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO


„Odată cu ieşirea din starea de urgenţă o să pornim nişte concerte online, fiindcă atunci ne vom putea întâlni măcar noi, colegii. Am făcut tot felul de lucruri şi în perioada de stare de urgenţă, fiecare de la casa lui, am cântat, am montat şi am scos mai multe melodioare”, a afirmat Călin Goia.

El a precizat că din punct de vedere financiar atât perioada care a trecut de la începutul stării de urgenţă, cât şi cea care va urma vor fi „proaste pentru toată lumea”.

„E adevărat că în branşa noastră situaţia este chiar dezastruoasă, dar sunt convins că, după câteva luni de pauză sau poate spre an, activitatea îşi va reveni şi vom recupera. Va fi un an prost din punct de vedere financiar, dar vom trece peste. Părerea mea personală este că vara aceasta este compromisă, dar în toamnă, încet-încet, mai ales că se va intra înăuntru în cluburi şi în alte locuri, sper să repornească concertele, chiar dacă cu un număr mai mic de spectatori, dar să pornească”, a spus artistul.

Călin Goia aşteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu fanii, deoarece „scena şi publicul nu pot fi înlocuite de nimic online”.

„Energia care se creează la un concert nu poate fi reprodusă online, din păcate sau din fericire, nici nu ştiu cum să spun, dar online-ul totuşi a făcut ca această perioadă să treacă cu bine, să putem să ne vedem cu cei dragi, să putem să ţinem legătura cu fanii, să putem să facem lucruri creative care să ajungă la ei şi să depăşim altfel această perioadă. Dacă nu ar fi existat online-ul, nu am fi ştiut unii de ceilalţi. Aşa, am păstrat legătura, urmând ca după ce vom intra în normalitate să revenim la viaţa concertistică şi profesională de dinainte de criză”, a subliniat el.

Artistul a povestit că, în perioada în care a fost nevoit să stea acasă, a reuşit să adune câteva idei bune, dar inspiraţia „vine sau nu vine”, nu ţine neapărat de timpul liber.

„Inspiraţia nu ţine neapărat de timpul pe care îl ai liber, inspiraţia vine sau nu vine. E adevărat că am petrecut mai mult timp încercând să compunem piese noi, pe de altă parte noi, ca trupă, nefiind împreună, e mai puţin firesc actul de compoziţie pentru că suntem obişnuiţi să conlucrăm, să fim o echipă, dar cel puţin două – trei idei bune am strâns în această perioadă, aşa că e posibil ca ele să se concretizeze în nişte piese noi”, a dezvăluit Călin Goia.

*** Solistul trupei Compact B, Gabi „Guriţă” Nicolau, a arătat că perioada prin care trece este una grea, mai ales pentru că îi lipseşte contactul cu scena, unde se încărca „emoţional, energetic” şi care îi dădea „un tonus psihic foarte bun”.

 

Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO


 

„Mă descurc greu. Este foarte trist pentru mine. În primul rând pentru că nu mai am contactul cu scena, care mă încărca emoţional, energetic, îmi crea un tonus psihic foarte bun. Îmi este dor de concerte şi încerc să caut soluţii. (…) Trebuie să găsesc nişte soluţii. Nu pot să spun că nu am nişte rezerve, dar în niciun caz nu am cum să stau pur şi simplu şi să nu fac nimic până nu se ştie când, până când autorităţile ne vor permite să cântăm în săli de concerte. Noi mizăm în actul cultural pe participarea unor persoane care au un nivel de înţelegere, un intelect prin care pot să evalueze corect riscurile. Eu nu mă aştept să vină la concerte oameni inconştienţi, care se ştiu că ar fi potenţiali purtători sau bolnavi, ca să infecteze alţi oameni. Cred că în loc să lucrezi la izolare, mai bine lucrezi la conştiinţa pe care ar trebui să o avem fiecare când este vorba de chestia asta. Am avut o gripă, am stat o săptămână cu paracetamol, cu aspirină, n-am ieşit din casă, am stat cuminte, nu am ieşit ca să îmbolnăvesc pe cineva”, a declarat „Guriţă”.

Artistul a mărturisit că, în prezent, conlucrează cu un tânăr compozitor, textier şi orchestrator – Cristian Munteanu.

„Suntem deja la al doilea album şi ne-am apucat de cel de-al al treilea”, a precizat „Guriţă”.

Acesta a amintit că pentru a putea susţine activitatea lor au decis să pună în vânzare albumul realizat în ianuarie 2020 – „Journey of Despair”.

Şi el a subliniat că un act artistic serios nu poate exista „fără contact real cu publicul”.

„Nu există act artistic serios fără contactul real cu publicul, de aceea chiar şi marii actori de cinema ştiu ce înseamnă teatrul, prezenţa pe o scenă în faţa publicului. Nu se compară cu nimic online-ul cu live-ul. Nu o să se compare niciodată, nici măcar ca încărcătură energetică. Există o comunicare energetică acolo, nu este ‘hai să cântăm’ şi auzim nişte zdrăngănele în nişte boxe şi mai cântăm şi noi. Este vorba şi de o comunicare energetică, o trăire, o stare, care nu se poate transmite online, pentru că stările sunt colective, pentru că fiinţa umană este prin excelenţă o fiinţă socială. N-ai să poţi izolând albinele într-un stup să obţii miere”, a punctat artistul.

El a spus că nu are încredere în evoluţia online a actului artistic şi consideră că acesta este „doar un act de sprijin pentru artişti”.

„Nu cred în evoluţia online a actului artistic, poate să fie doar o perioadă temporară, care ne-ar permite nouă artiştilor prin donaţiile făcute de fanii noştri să supravieţuim cât de cât unei perioade, nu ştiu cât de lungă, dar unei perioade. Deci, în actul online cred doar ca un act de sprijin pentru artişti”, a fost de părere solistul.

Artistul a mărturisit că aşteaptă cu nerăbdare să înceapă sesiunea de înregistrări pentru un nou album pe care speră să îl lanseze la toamnă.

„Abia aştept să încep sesiunea de înregistrări atât pentru un album pe care sperăm să îl lansăm în toamnă, dar şi piese mai vechi care au revenit în actualitate. Voi încerca, dacă nu săptămâna asta, sigur săptămâna viitoare, să trag cu vocea o piesă şi să i-o trimit lui Adi Ordean să o aranjeze pentru a scoate dintre piesele pe care le considerăm noi de actualitate. Activitatea de creaţie se desfăşoară în continuare, nu stagnează, nu se opreşte. (…) Albumul nu ştiu cum se va numi”, a precizat „Guriţă”.

*** Călin Pop, solistul trupei Celelalte Cuvinte, este pesimist în ceea ce priveşte startul concertelor cu public, fiind de părere că nici în 2021 „nu se va reglementa partea cu spectacole”.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO


„După câte observ eu, nu cred că vor fi spectacole şi, după ce am auzit, nu vor fi, poate, nici anul viitor, nu se va reglementa partea cu spectacolele. Este un lucru negativ, neplăcut. Nu aş putea spune că omul fără artă este precum omul fără apă, dar este un lucru neplăcut lipsa contactului cu publicul”, a precizat Călin Pop.

În opinia sa, este o diferenţă între a compune în această perioadă şi a supralicita cu apariţiile live, care „demonetizează pentru viitor ideea de spectacol cu bilet”.

„Este o diferenţă între ce am făcut eu şi ce au făcut alţii. Eu am făcut o piesă fiind inspirat de împrejurările în care sunt şi care rămâne valabilă şi în împrejurări normale – despre auto-claustrarea omului, sufletească, care se poate întâmpla şi fără situaţii fortuite, de urgenţă -, pe când alţii au supralicitat şi au supralicitat apariţiile live, care, după părerea mea, demonetizează pentru viitor şi mai tare ideea de spectacol cu bilet. Este precum un festival cu bere şi mici la care, ca să fiu sincer, şi eu am participat şi vom mai participa dacă va mai fi. Eu sunt alături de toţi care au făcut asta, dar problema este să nu exagerezi şi s-a cam exagerat. Nu aş vrea să îl citez pe Umberto Eco, dar până şi ultimul începător din nu ştiu ce sat a postat pe Facebook arătându-şi nemăiestria. Evident că cenzura de data asta nu mai este cea comunistă, dar cenzura trebuie să fie în mintea omului, el trebuie să aleagă ce este bun sau rău, trebuie să aibă un filtru propriu”, a declarat Călin Pop, precizând că „singurul lucru care rămâne integru sunt materialele pe care le scoţi, materiale audio, video, aceste lucruri rămân de neatins, sunt şi vor exista, şi există şi acum”.

El a recunoscut că piesa „Speranţa în glas”, lansată în perioada în care a fost obligat să stea în casă în urma recomandărilor autorităţilor, a fost influenţată şi de „starea de urgenţă”, dar a fost făcută în aşa fel încât să fie valabilă tot timpul.

„Eu trebuie să recunosc că această perioadă m-a influenţat să scot acea piesă cu ‘Speranţa în glas’, este adevărat, dar am făcut-o în aşa fel încât să fie valabilă tot timpul. Eu sunt de vreo 10 – 12 ani pus pe compus, pentru că aşa simt. Pentru mine această activitate, care a început experimental prin a înregistra lucrurile acasă, făcând piese pentru mine şi pentru un grup restrâns de prieteni, a devenit publică datorită insistenţelor acelor prieteni şi, ulterior, acest lucru a devenit un fel de tămăduire spirituală, cum să îmi exprim sentimentele, frustrările, frământările, toate lucrurile acestea, şi asta îmi face bine şi sper că face bine şi celor din jurul meu. Eu sunt într-o activitate de a compune continuă. Viteză am şi am cam multe idei. Este drept că atmosfera de lucru, fiind un caz special, este stimulatorie. Rezultatul inspiraţiei acestei perioade a fost această piesă”, a afirmat artistul.

*** În opinia lui Andrei Păunescu, şi perioada care urmează este una grea.

 

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


 

„E limpede, e o ecuaţie matematică sau un calcul aritmetic. De câteva luni nu există nici măcar un eveniment, nici măcar o sursă de venit din această parte. Eu nu pot să mă plâng, nu sunt într-o situaţie atât de disperată, pentru că sunt şi cadru didactic la universitate, dar şi acolo lucrurile sunt aşa cum sunt. Alţi colegi sunt într-o situaţie mult mai grea decât mine, cei care nu fac decât asta. Nu ştiu realmente cum se va termina, dar este o criză pentru toată lumea, pentru că nimeni nu a prevăzut că trebuie să îşi facă provizii, toţi au considerat că lumea este normală şi că fie merge spre mai bine, fie merge spre o consecvenţă. Mulţi au investit tot ce-au avut, au consumat tot ce au avut şi uite că dintr-odată lucrurile s-au stricat”, a precizat Andrei Păunescu.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.