Schimbarea programului pentru persoanele de peste 65 de ani

42

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că se ia în calcul o relaxare a programului pentru persoanele de peste 65 de ani, chiar înainte de data de 15 mai, care să includă două intervale orare de deplasare.

Prim-ministrul a făcut aceste precizări după ce a participat la şedinţa Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt-contagioase pe teritoriul României.

„S-a discutat de posibilitatea de schimbare, chiar şi până la data de 15 mai, pentru persoanele în vârstă, de peste 65 de ani, că, odată cu încălzirea vremii, ar trebui poate un interval dimineaţă sau un interval seara care să permită părinţilor şi bunicilor noştri să facă mişcare, să iasă din domiciliu. S-au discutat o serie de alte lucruri, posibilitatea de a se permite pescuitul sportiv, sigur, individual, în anumite condiţii, dar, repet, nu au fost decizii. Practic, se va face în jurul fiecărei măsuri o analiză foarte serioasă şi, în momentul în care vom avea garanţia că putem să eliminăm o restricţie, o vom anunţa public şi cu un anumit interval înainte, astfel încât să existe o pregătire a cetăţenilor sau a diferitelor categorii de cetăţeni pentru ridicarea restricţiei respective”, a afirmat Ludovic Orban.

Prognoza de inflație majorată de BCR. Cursul valutar suferă și el schimbări

Prognoza de inflație majorată de BCR. Cursul valutar suferă și el schimbări. Pe fondul unei rate [...]

Marissa Mayer, fosta șefă Google și Yahoo vrea să petreci mai puțin timp pe telefon şi crede că AI-ul poate face asta posibil

  Marissa Mayer, una dintre cele mai influente figuri ale tehnologiei din ultimele două decenii, are un nou obiectiv: să [...]

Poti face 5.000 de lei rapid cu acest plan secret

Cât de repede poți strânge 5.000 de lei? Depinde de urmezi acest plan. Primul pas în orice plan financiar eficient [...]

Exerciții simple de respirație care reduc anxietatea în 3 minute

Exerciții simple de respirație care reduc anxietatea în 3 minute. Respirația este singurul proces fiziologic care poate fi controlat atât [...]

Lauda de sine nu miroase a bine!

„Lauda de sine nu miroase a bine“ este o veche zicală ro­mâ­nească. Conform Dicți­o­narului Explicativ al Limbii Române, „a lăuda“ [...]

Salma Hayek, WOW la 58 de ani! Cum arată actrița în bikini pe coperta Sports Illustrated

Sursa Salma Hayek, WOW la 58 de ani! Cum arată actrița în bikini pe coperta Sports Illustrated Actrița și producătoarea [...]

Citește și
Spune ce crezi