Secretarul general al ONU face apel la guverne să aibă grijă de persoanele cu handicap

Foto: euronews.com

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel miercuri la guverne să ţină cont în mod special de miliardul de persoane cu handicap care trăiesc în lume, în diferitele lor răspunsuri la pandemia de COVID-19, potrivit AFP.

Aceste persoane au deja şi în vremuri normale dificultăţi în accesul la educaţie, îngrijire şi muncă, reaminteşte el într-un comunicat publicat în sprijinul unui studiu al ONU asupra acestei categorii de populaţie.

„Pandemia amplifică inegalităţile, aducând noi ameninţări”, adaugă el, subliniind vulnerabilitatea acestor persoane în faţa virusului.

„Le cer guvernelor să pună persoanele cu handicap în centrul răspunsului lor la COVID-19 şi al reconstrucţiei” economice, să le consulte şi să le facă să beneficieze de eforturile depuse împotriva pandemiei, cere Antonio Guterres.

„Trebuie să garantăm drepturi egale pentru persoanele cu handicap pentru ca ele să poată avea acces la îngrijiri şi la măsurile decise pentru salvarea de vieţi în timpul pandemiei”, insistă de asemenea şeful ONU.

De la apariţia sa la sfârşitul lui 2019 în China, COVID-19 a făcut deja cel puţin 255.000 de morţi şi a determinat izolarea a peste jumătate din populaţia globală, aruncând economia mondială într-o recesiune cu consecinţe umane şi sociale dramatice.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.