Şeful Statului Major s-a întâlnit cu ambasadoarea Franţei; pe agendă – consolidarea Parteneriatului bilateral pe dimensiunea de apărare

Şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, şi secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale Simona Cojocaru au avut luni o întrevedere cu ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, şi generalul Thierry Carlier – director pentru dezvoltare internaţională în Direcţia Generală pentru Armamente a Ministerului Francez al Apărării.

Potrivit MApN, „un accent deosebit în cadrul discuţiilor a fost pus pe consolidarea Parteneriatului strategic dintre Romania şi Franţa pe dimensiunea de apărare, cu accent pe domeniul tehnico-militar, pentru exploatarea oportunităţilor de colaborare ce se deschid în contextul derulării programelor de înzestrare”.

Totodată, conform unui comunicat transmis AGERPRES, a fost agreată importanţa continuării dialogului politico-militar privind subiecte de interes comun de pe agenda NATO şi UE, în scopul armonizării poziţiilor naţionale.

Agenda discuţiilor a vizat şi cooperarea bilaterală în privinţa prezenţei aliate consolidate în Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice şi cooperarea industrială în proiecte derulate sub egida Politicii de Securitate şi Apărare Comună.

Sursa foto: digi24.ro

Sursa: agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.