Si personalul IGSU să primească stimulente financiare, ca personalul medical

Foto: cdep.ro

Deputatul Pro România Mihaela Huncă propune ca personalul din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), aflat în prima linie în lupta împotriva noului coronavirus, să beneficieze de stimulente financiare la fel ca personalul din sistemul medical.

Potrivit unui comunicat de presă, parlamentarul, care este şi coordonator al organizaţiei judeţene din Botoşani a Pro România, a solicitat ministrului de Interne, Marcel Vela, „să elimine discriminările” între personalul medical şi cel al IGSU, în special paramedicii, care participă la misiuni de salvare a persoanelor afectate de virusul COVID-19.

„Pompierii, subofiţerii din cadrul IGSU luptă în această perioadă, cot la cot cu personalul medical angajat al Ministerului Sănătăţii. Prin urmare, solicit acordarea de drepturi financiare, precum şi protecţia subofiţerilor operativi din cadrul IGSU, paramedici care sunt prezenţi în linia întâi pentru salvarea vieţilor românilor în contextul pandemiei COVID-19”, a afirmat Huncă.

Aceasta a arătat că „în această luptă cu noul coronavirus, zeci de subofiţeri au fost infectaţi cu COVID-19 şi am asistat, din păcate, şi la un deces al unui plutonier adjutant care avea 48 de ani şi era pompier salvator în cadrul ISU Dobrogea din anul 2007, fiind încadrat conducător auto pe autospecialele de stingere”.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.