DISTRIBUIȚI

P3, unul dintre cei mai importanțiinvestitori și dezvoltatori europeni de proprietăți logistice,a numit-o pe Sînziana Pardhan în funcţia de Country Head P3 în România. Pardhan, care a fost recent numită în funcția de Director de Achiziții al P3 România, va prelua noua poziție de la Blake Horsley, care a devenit Director de Dezvoltare al Grupului P3.

În noul ei rol, Pardhan va coordona extinderea continuă a companiei în România, pe o piață considerată de P3 ca având un mare potențial datorită dezvoltării economice șia creşterii importanţei sale pe segmentul logistic din Europa.
Sunt încântată să am această oportunitate de a conduceechipa de profesioniști a P3pentru a creșteîmpreunăprezența P3 în piața de spații logistice din România, printr-o dezvoltare ambițioasă și sustenabilă a portofoliului nostru„, spune Sînziana Pardhan, Country Head P3 în România.

Această numire vine la doar 3 luni după ce Pardhan s-a alăturat echipei P3 în funcția de Director de Achiziții pentru România. Cu o experiență bogată în investiții, achiziții și vânzări, Sînziana Pardhan a lucrat timp de 9 ani pentru compania de real estate Colliers. Înainte să se alăture echipei Colliers, Sînziana a colaborat cu SOPOLEC și cu Romanian Green Building Council în România, și a realizat proiecte de consultanță pe lângă Departamentul de Comerț al SUA (Centrul de Informare al Afacerilor din Europa Centrală și de Est), Consiliul Competitiv al Republicii Dominicane și Parteneriatul Global pentru Cunoaștere (Kuala Lumpur, Malaezia).

Citeste si:  5 sfaturi pentru un writer freelancer

Sînziana Pardhan are o diplomă în Finanțe și Bănci la Academia de Studii Economice din București și un master în Business Internațional la Fletcher School of Law and Diplomacy, de la Universitatea Tufts. De asemenea, a urmat cursuri la Harvard Business School și Harvard Kennedy School, și a fost co-fondator și co-leader la Euro-Atlantic Club.
O cunosc pe Sînziana de peste nouă ani și am avut ocazia să lucrăm îndeaproape timp de cinci ani. Sunt încântat că pot încredința conducerea biroului din România unui profesionist atât de bun”,declară Blake Horsley, Director de Dezvoltare al Grupului P3.

În noua sapoziție, Horsley va coordona programul ambițios de dezvoltare acompaniei, care include finalizarea de noi clădiri în cadrul parcurilorP3existente, precumși construcția unei serii de noi parcuri logistice, pe măsură ce P3 se extindeîn cele nouă țări în care este deja reprezentată și intră în noi teritorii.
Horsley, care s-a alăturat echipei P3 la începutul anului 2016, va lucra îndeaproape cu echipele din fiecare țară pentru a susține procesul de dezvoltare, de creșterea portofoliul P3 și de îmbogățire a gamei de oferte personalizateadresate clienților.

Citeste si:  Consultare privind coordonarea strategică a fondurilor europene

P3 are, în acest moment, un total de 318.000 m² în 12 depozite din România și încă 51.000 m² în construcție în parcul P3 Bucharest. Localizat la numai 13 km de centrul orașului, parcul P3 Bucharest este localizat pe inelul de centură al orașului, cu acces la toate cele 6 sectoare ale Bucureștiului, la Aeroportul Internațional Henri Coandă (la o distanță de 22 km) și la autostrada A2. P3 a finalizat recent trei noi clădiri în parcul P3 Bucharest și, de asemenea,plănuiește să se extindă atât în ​​București, cât și în centrul și vestul țării.

loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here