tezyo.ro - by OTTER Distribution

Siria începe procesul de instalare a păcii în plan intern, sub coordonarea Rusiei

 Comisia Constituțională din Siria a început miercuri, la Geneva, negocierile privind implementarea stabilității politice în plan intern și încheierea conflictului civil ce persistă de peste opt ani, sub auspiciile ONU și coordonarea Rusiei, relatează cotidianul The Guardian.

La inițiativa Moscovei, Comisia Constituțională siriană se reunește miercuri la Geneva, după ce marți seara miniștrii de Externe ai Rusiei, Iranului și Turciei au avut o întrevedere cu negociatorii de la Damasc.

Implicarea celor trei state, în speță a Rusiei, care și-a asumat rolul de moderator al negocierilor, contravine apelului făcut de trimisul special al ONU pentru Siria, Geir Pedersen, statelor lumii de a nu se implica în procesul de negociere intrasiriană, reiterând că acesta ar trebui să fie gestionat, în mod exclusiv, de autoritățile de la Damasc.

Scopul reuniunii celor 150 de membri ai Comisiei Constituționale este de a obține un consens asupra formei și conținutului viitoarei constituții a Siriei. Până în prezent nu se cunoaște dacă se vor pune bazele unei legi fundamentale noi sau va fi revizuită cea curentă, aflată în vigoare din 2012.

 

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.