# Soțul lui Nancy Pelosi, arestat după ce a fost prins băut la volan > Soţul preşedintei Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, democrata Nancy Pelosi, a fost arestat după ce a fost prins băut la volan, în statul California. Astfel că, Paul Pelosi a fost are... Publicat: 30 mai 2022, 16:09 · Actualizat: 19 august 2026, 01:41 · Autor: Ana Neagu · Categorie: [Actual](https://news24.ro/actual/index.html.md) · Pagina web: https://news24.ro/sotul-lui-nancy-pelosi-arestat-dupa-ce-a-fost-prins-baut-la-volan/ · Publicație: News24 ![](https://news24.ro/wp-content/uploads/2022/05/nancy.webp) **Soţul preşedintei Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, democrata Nancy Pelosi, a fost arestat după ce a fost prins băut la volan, în statul California.** Astfel că, Paul Pelosi a fost arestat pentru conducerea sub influenţa alcoolului în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comitatul Napa din California, după ce maşina sa a fost implicată într-un accident cu un alt vehicul. Aşadar, în vârstă de 82 de ani, Paul Pelosi a fost plasat în arest în Centrul de detenţie al comitatului Napa după ce a fost inculpat pentru două infracţiuni, iar cauţiunea a fost stabilită la 5.000 dolari. De asemenea, conform poliţiei rutiere, Pelosi se afla la volanul un automobil Porsche, fabricat în anul 2021, şi încerca să traverseze o şosea, când vehiculul său a fost lovit de un Jeep condus de un bărbat de 48 ani. Nicio persoană nu a fost rănită, a mai spus patrula. Cel de-al doilea şofer nu a fost arestat. În California, legea le interzice şoferilor să conducă dacă au o alcoolemie de peste 0,08 grame/decilitru. Nancy Pelosi se afla duminică în statul Rhode Island pentru a ţine un discurs inaugural la Universitatea Brown. „Preşedinta (Camerei Reprezentanţilor) nu va comenta cu privire la această problemă privată care s-a petrecut în timp ce ea se afla pe Coasta de Est”, a precizat purtătorul său de cuvânt Drew Hammill. Nancy şi Paul Pelosi sunt căsătoriţi din anul 1963.