Şpaga la medic, înlocuită cu donaţia către spital

0 107

Pacienţii care vor să dea şpagă la medic ar putea fi puşi în situaţia de a dona banii respectivi către spital. Oficialii spun că sumele ar fi astfel fiscalizate, dar pacienţii spun că măsura nu va fi în sprijinul lor, ci că va crea şi mai multe discrepanţe în sistem.

Pacienţii care doresc să dea bani medicilor în semn de recunoştinţă pentru tratamentul primit ar putea fi obligaţi să achite suma respectivă către spital, sub forma unei donaţii. Aşa prevede un proiect de lege iniţiat de Uniunea Salvaţi România (USR), dar semnat şi de parlamentari din alte formaţiuni politice. „Pacientul plăteşte la spital şi nu dă un plic la negru personalului medical”, explică medicul Florin Buicu, preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor.

Cum e în prezent

Concret, prin acest proiect pacienţii vor putea face donaţii pentru spitalul de stat unde au fost îngrijiţi, iar donaţiile vor trebui publicate lunar, pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii.

„În momentul de faţă, prevederile din legea pacientului prevăd posibilitatea ca pacientul să-şi exprime mulţumirea atât faţă de instituţia în care a fost tratat cât şi faţă de personalul medical. Prin acest proiect, această mulţumire înseamnă că pacientul, dacă vrea, face o donaţie la nivelul spitalului şi spitalul, având venituri proprii, are posibilitatea şi instrumentele necesare să transmită mai departe către medic şi către personalul medical acele mulţumiri, dar prin intermediul instituţiei şi nu direct. În prezent, nu există un cadru în care această mulţumire să fie înregistrată şi fiscalizată”, arată deputatul Florin Buicu.

Donaţiile, incluse în bugetul spitalului

Practic, donaţiile vor fi incluse în execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli ale spitalului public. „Nici măcar la unitatea sanitară nu trebuie daţi bani pentru că şi aici se pot găsi forme de condiţionare a actului medical de donarea unor sume. Sunt sitaţii în care pacienţii, ca să aibe prioritate în a primi anumite servicii, apelează la spital iar spitalul îi oferă acestuia prioritate pentru că a sponsorizat”, a subliniat şi Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.   Acesta subliniază că numărul medicilor care condiţionează direct actul medical e în scădere.

Există însă o categorie de medici care condiţionează indirect tratamentele, atrage acesta atenţia. „Majoritatea medicilor a înţeles că nu trebuie să primească cadouri şi le este frică, chiar dacă unii mai primesc, le primesc de la pacienţi care sunt mai vechi. Există şi acum condiţionare, este condiţionarea indirectă care se practică cu foarte multă dibăcie, cu foarte multă tatonare, e acel fenomen de amânare, ca să îi dai de înţeles pacientului ca nu ai ce să îi faci. Dar condiţionare directă nu prea mai există”, a completat Barbu.

Măsură greu de implementat 

O altă problemă ar fi dificultatea cu care un asemenea sistem ar putea fi pus în practică, spune şi Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor Cronici din România.

„Cred că e foarte greu să implementezi aşa ceva pentru că respectul pacientului este pentru medic, nu pentru spital. Şi la ce condiţii avem în spitale, nu cred că ar fi cineva voitor să dea spitalului şi nu medicului. normal ar fi ca şpaga să nu existe. Normal ar fi ca medicul să-şi facă meseria iar pacientul să fie tratat. Problema e alta: listele de aşteptare la diverse servicii medicale, lipsa specialiştilor din domeniu, aglomeraţia din spitale”, a conchis pacientul, precizând că o asemenea soluţie nu va fi în sprijinul nimănui.

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.