Spectacol de teatru dedicat zilei minorităţilor naţionale din românia

0 19

Ziua Minorităților Naționale din România se celebrează pentru prima dată în acest an, pe 18 decembrie 2017. În cadrul acestei zile, ARCUB în colaborare cu Asociația Actorilor Romi prezintă spectacolul „Cine a omorât-o pe Szoma Grancsa?” luni, 18 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare ARCUB.

Spectacolul este o producție Giuvlipen (feminism în limba Romani), companie de teatru formată din actrițe rome profesioniste, care își propun să contribuie la consolidarea statutului femeilor rome. Inspirată după un caz real, piesa de teatru „Cine a omorât-o pe Szoma Grancsa?” este regizată de Mihai Lukacs și prezintă povestea unei fete rome de 17 ani din Harghita, care este găsită spânzurată în șura familiei.

Povestea Szomnei nu poate fi descifrată nici de către cei din comunitate, nici de oamenii legii, deşi fiecare are o explicaţie despre moartea fetei. Declaraţiile celor care au cunoscut-o par toate adevărate dar se contrazic între ele. Toată lumea pledează „nevinovat”, deşi toţi trăiesc cu sentimentul vinovăţiei. Rămâne întrebarea: „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”

Protestul ei pentru accesul tuturor la educaţie, mai ales al celor mai săraci sau al celor respinşi pentru identitatea lor percepută social în termeni negativi, a fost un ultimatum: Szomna nu a fost dispusă să negocieze. Ea a plătit costurile pentru un bun public, de care pot beneficia doar ceilalţi,” declară regizorul piesei Mihai Lukacs.

Montarea Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? în regia lui Mihai Lukacs nu-și propune să dea un verdict. Din contră, adâncește misterul și ridică mai departe întrebări. Întrebări care merg dincolo de povestea fetei.Ionuț Dulămiță, Scena 9 „Cine a omorât-o pe Szoma Grancsa?”

Cu: Liana Ceterchi, Mihaela Drăgan, Zita Moldovan
Muzica live: Raisa Mihai
Scenografia: Elena Dobîndă
Afişul: Alexandra Horghidan
Regia: Mihai Lukács

* Adunarea Generală a ONU a adoptat, pe 18 decembrie 1992, Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase. În România, dreptul la identitate este unul dintre drepturile fundamentale consacrate de către Constituţie. În noiembrie 2017, ziua de 18 decembrie a fost ridicată la nivel de sărbătoare naţională, ca Ziua Minorităţilor Naţionale din România.

Proiectul de lege prevede că anual, cu prilejul sărbătoririi Zilei Minorităţilor Naţionale din România, se organizează manifestări culturale dedicate.

Accesul este gratuit.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata