Stadionul Steaua, distrus si ridicat de la zero

0 103

Nu se stie daca stadionul Dinamo va fi gata la timp pentru europeanul din 2020. O zice chiar vicepremierul Paul Stanescu. Pune intarzierile pe seama chestiunilor de natura juridica. Insa, proiectul pentru stadionul Giulesti intra in curand in linie dreapta, iar pentru Steaua si Arcul de Triumf au fost alocati banii, dar mai trebuie gasiti constructorii. Stadionul Steaua va fi demolat cu totul si ridicat de la zero.

“Asa cum stiti, la Dinamo au fost probleme juridice, e posibil ca stadionul Dinamo sa nu fie finalizat pana la data la care va incepe campionatul”, spune Paul Stanescu, vicepremier.

Certurile dintre fostii actionari si autoritati au intarziat proiectul noului stadion. Pana la urma, compania de investitii va ridica o arena de la 0.

Stadionul Dinamo va fi construit pe locul velodromului. Ceea ce nu se stie este daca arena va fi gata pana la debutul campionatului european.

Pentru alte trei stadioane, Ghencea, Giulesti si Arcul de Triumf, lucrarile sunt contracronometru. Au aparut si primele schite. In Ghencea de exemplu, arena va avea putin peste 30 de mii de locuri. Va costa aproape 65 de milioane de euro.

„Stadionul Steaua va fi reconstruit in totalitate. Va fi prevazut cu gazon natural ranforsat sintetic. Dotat cu degivrare si drenaj”, relateaza Manuela Patrascoiu, presedinte CNI.

In Giulesti, arena va fi refacut partial. Lucrarile voi incepe in aproximativ 3 luni. Stadionul va avea 14 mii de locuri si va costa 26 de miliaone de euro.

Al patrulea stadion pe care autoritatile trebuie sa il termine in mai putin de doi ani este cel de la Arcul de Triumf.

Stadionul de aici va avea si o parcare subterana, un centru medical de recuperare si cateva magazine. Mai multe corpuri din cladirile deja existente vor fi reabilitate.

La finalul anului viitor, inspectorii UEFA vor ajunge in Romania sa vada ce au putut autoritatile noastre sa faca la 4 ani de cand tara noastra a fost selectata sa gazduiasca meciurile din Euro 2020.

Nu au fost singurele angajamente pentru europeanul de fotbal.

Autoritatile au promis si o linie de metrou de la aeroport pana in Bucuresti. Oficialii cred ca proiectul poate fi realizat in timpul ramas.

„Noi ne propunem ca metroul sa circule inainte de inceperea campionatului european de fotbal”, spune Paul Stanescu.

Bucurestiul, alaturi de alte 12 orase mari din intreaga lume, a fost selectat sa gazduiasca trei meciuri din faza grupelor si o alta partida din optimile Campionatului European 2020.

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.