Suceava: Un ofițer de poliție și un director la Garda Forestieră trimiși în judecată pentru corupție

28

Un ofițer de poliție de la IPJ Suceava și un director de la Garda Forestieră Suceava au fost trimiși în judecată de procurorii DNA într-un dosar de corupție, în care sunt acuzați de luare de mită. În același dosar, doi administratori ai unei firme sunt acuzați de dare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA- Serviciul Teritorial Suceava, a fost trimis luni în judecată, Damian Gheorghe, ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, aflat sub control judiciar, fiind acuzat de luare de mită și „folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, in scopul obținerii pentru sine sau pentru
altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”.

De asemenea, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, Dumitru Aurel, la data faptei șef al Serviciului Control al Aplicării Regimului Silvic și al Trasabilității Materialelor Lemnoase din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, în prezent director în cadrul Direcției de Control a Regimului Silvic și Cinegetic din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, acuzat de luare de mită și doi administratori ai unei firme acuzați de dare de mită.

Procurorii au reținut în rechizitoriu că în data de 25 ianuarie 2016, inculpatul Damian Gheorghe, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul IPJ Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, i-ar fi anunțat reprezentanții firmei despre controlul pe care urma să-l facă a doua zi la sediul societății comerciale, care avea ca obiect prevenirea exploatării, circulației, prelucrării și comercializării ilegale a materialului lemnos.

„Ca urmare a acestui demers, în aceeași zi, din dispoziția unuia dintre administratori, ar fi fost mutată de la sediul societății o cantitate de masă lemnoasă fără acte de proveniență legală (aproximativ 88 de metri cubi), pentru a nu fi descoperită cu prilejul controlului ce urma a fi efectuat în ziua următoare. La data de 26 ianuarie 2016, după efectuarea controlului respectiv,
executat într-un mod superficial, inculpații Damian Gheorghe și Dumitriu Aurel ar fi primit de la aceeași oameni de afaceri suma de 3.000 de lei (câte 1.500 lei de fiecare)”, se arată în comunicatul DNA.

În cauză, s-a dispus indisponibilizarea și instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de câte 1.500 lei, de la inculpații Damian Gheorghe și Dumitriu Aurel.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Citește și
Spune ce crezi