Suntem țară cu cei mai mulți lucrători în străinătate

Deși salariile au crescut și la noi, chiar și cu 30-40%, în sănătate sau construcții, aproape 20% dintre cei care muncesc, au fost tentați de traiul în alte țări.

Oamenii, nu pleacă doar pentru bani, ci și pentru o calitate mai bună a vieții. Aproximativ 200.000 de români pleacă anual din România în altă ţară.

Vili Costescu, român stabilit în Anglia: “Legat de infrastructură aş vrea să spun că la drumuri stăm foarte prost în România şi pe unde am fost în restul Europei este cu mult deasupra infrastructurii din România. Trenurile merg mult mai bine, transportul în comun poate că este mai bine pus la punct decât în România.”

Marius Epure, român stabilit în Spania: ”Aş vrea să vă spun diferenţa dintre un spital de aici şi un spital din România. Nu vorbesc de personalul medical, vorbesc de condiţiile care sunt. Mare parte dintre românii care sunt în diaspora au un sentiment de jenă faţă de conducerea ţării. Tare mă tem că multă, multă vreme de aici încolo mare parte dintre români nu se vor mai întoarce acasă.”

Românii pleacă în străinătate, nemulţumiţi de felul în care sunt trataţi de angajaţii statutului, de birocraţia excesivă şi de durată mare de obţinere a unor autorizaţii.Alţii caută sisteme de educaţie mai bune pentru copii.

Adrian Dan: ”Din ce în ce mai mulţi români cu educaţie sunt atraşi nu doar de salariile de acolo, chiar dacă diferenţele s-au mai modificat, tot ceea ce înseamnă calitatea vieţii şi proiecţiile lui asupra viitorului sunt complet diferite comparativ cu România. Efectele pe termen lung sunt nu doar depopularea, ci şi presiunile pe sistemul de pensii.”

Aproape 20% dintre români muncesc în altă ţară, iar România este țara cu cei mai mulţi emigranţi din spaţiul comunitar. Urmează Lituania şi Bulgaria, în timp ce în Franţa sau Germania, procentul este de doar 1%.

Rămâne de văzut dacă fenomenul migraţiei va fi la fel de grav şi în contextul în care diferenţele salariale s-au diminuat. Salariul mediu net a ajuns în februarie la 2.933 de lei iar . Cele mai mari creşteri în ultimul an au fost în construcţii, educaţie şi sistemul medical.

sursa stirileprotv.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.