tezyo.ro - by OTTER Distribution

Suporterii echipei Bulgaria, scandări rasiste la meciul contra naționalei Angliei

 Jucătorii echipei naționale a Angliei au avut parte de momente stânjenitoare la meciul jucat, în deplasare, în fața selecționatei Bulgariei din preliminariile pentru Campionatul European din 2020.

Fundaşul Tyrone Mings şi atacanţii Marcus Rashford şi Raheem Sterling au fost ținta unor suporteri bulgari. Aceștia au scos sunete de maimuță la adresa fotbaliștilor englezi. Deși scandările rasiste au continuat, arbitrul, care a oprit meciul de două ori pentru a încerca să oprească pornirile fanilor, a lăsat partida să continue, iar Anglia s-a răzbunat pe tabela de marcaj.

Reprezentativa pregătită de antrenorul în vârstă de 49 de ani Gareth Southgate a câștigat cu 6-0, în urma golurilor marcate de Rashford (min. 7), Barkley (min. 20, 32), Sterling (min. 45+4, 69) și H. Kane (min. 85).

Imediat după meci, fotbalistul lui Manchester City, Raheem Sterling, a postat două mesaje pe rețelele de socializare, unul cu referire la comportamentul fanilor bulgari, iar al doilea l-a vizat pe selecționerul echipei gazdă, Krasimir Balakov, care declarase că în Anglia problemele legate de rasism sunt mai mari decât în Bulgaria.

„Îmi pare rău că Bulgaria este reprezentată de astfel de idioți pe stadion. În fine…6-0 și ne întoarcem acasă, măcar ne-am făcut treaba. O călătorie ușoară fanilor noștri, v-ați descurcat bine.”, a scris Raheem Sterling, care a cotinuat cu:

„MMM…nu știu ce să zic în privința asta, șefu’ „.

Anglia și Bulgaria fac parte din grupa A de calificare pentru Campionatul European din 2020.

Clasament grupa A:

1. Anglia – 15 puncte
2. Cehia – 12 p.
3. Kosovo – 11 p.
4. Muntenegru – 3 p.
5. Bulgaria – 3 p.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.