tezyo.ro - by OTTER Distribution

Tâlhărie în plină zi la Ploiești

 Un tânăr de 20 de ani a smuls, în plină zi, un lanț de la gâtul unei vârstnice, pe o stradă din Ploiești. Tâlharul a fost prins de un polițist aflat în timpul liber, care l-a urmărit și imobilizat.

Tâlhăria a avut loc pe strada Popa Farcaș din Ploiești.

Potrivit Poliției Prahova, victima a fost o femeie în vârstă de 80 de ani. Aceasta mergea pe stradă împreună cu soțul său. Din sensul opus s-a apropiat un tânăr care a smuls de la gâtul femeii lanțul, iar apoi a fugit.

În zonă se afla, în timpul liber, agentul șef adjunct de poliție Tudose Adrian, care a pornit în urmărirea tâlharului, reușind să-l imobilizeze în scurt timp și să-l predea echipajului sosit la fața locului, anunță Poliția Prahova.

S-a deschis dosar penal pentru tâlhărie, în care se fac cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Tânărul în vârstă de 20 de ani din Buzău, domiciliat fără forme legale în Ploiești, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.