Tânăr arestat după ce a violat o adolescentă

 Un bărbat din Giurgiu, suspectat că a violat o fată de 16 ani care își pierduse cunoștința, într-o clădire abandonată, a fost arestat. Înainte de viol, tânărul de 25 de ani a pus în practică ritualuri satanice. Imaginile cu cei doi au ajuns pe internet.

Potrivit Poliției, în iulie 2019, în timp ce bărbatul se afla într-o clădire abandonată din orașul Giurgiu, împreună cu alte 3 persoane cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, a băut, iar apoi a întreținut relații sexuale cu o tânără de 16 ani, profitând de imposibilitatea acestei de a-și exprima voința.

Actul sexual ar fi fost filmat cu un telefon mobil de celelalte două persoane prezente, ulterior înregistrările fiind distribuite prin intermediul unor aplicații de socializare către alți tineri.

De asemenea, bărbatul a făcut un videoclip cu secvențe din actul sexual și l-a postat pe o rețea de socializare în timp ce se afla în străinătate.

Bărbatul a fost prins în Aeroportul Internațional „Henri Coandă” și dus la sediul DIICOT Giurgiu.

Inițial, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru viol și pornografie infantilă, iar Tribunalul Giurgiu a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă.

La rândul lor, procurorii DIICOT arată fata de 16 ani și tânărul de 25 de ani, alături de alte persoane, se aflau într-o clădire în construcție și au consumat alcool.

„În aceste condiţii, inculpatul T.I.A. i-a solicitat uneia dintre persoanele prezente să se poziţioneze în centrul unui desen reprezentând o hexagramă alcătuită din două triunghiuri echilaterale, pe fiecare dintre colţ fiind aprinsă câte o candelă. Cu un ciob, inculpatul T.I.A. i-a provocat tânărului două leziuni în ambele palme, pe partea interioară a acestora cu care a stropit fiecare colţ al hexagramei, timp în care, prin folosirea telefonului său mobil, a redat melodii de tip satanist. Prin folosirea aceluiaşi ciob, inculpatul T.I.A. i-a provocat minorei leziuni în palme, sângele rezultat fiind ingerat de către acesta. Ulterior, întrucât persoana vătămată minoră era emoționată de cele întâmplate, la solicitarea sa, inculpatul T.I.A. i-a dat o țigară tip joint din care a tras 3 fumuri, după care a acuzat o stare de rău, pierzându-și cunoștința. În dimineața zilei următoare, victima minoră s-a trezit în acelaşi loc, pe o saltea carbonizată, fiind complet dezbrăcată, având înfipte în palma dreaptă cioburi de circa 2-3 cm şi acuzând dureri puternice în zona genitală şi de abdomen”, arată DIICOT.

După câteva zile, fata a văzut la școală, la o colegă, imagini în care s-a recunoscut, înregistrarea reprezentând momente în care întreţinea un raport sexual cu T.I.A.

„De asemenea, în urma cercetărilor efectuate la locul faptei, în imediata apropiere a desenului reprezentând hexagrama fost găsită o cruce din lemn ce prezintă pe una din fețe modele sculptate cu motive populare. La îmbinarea celor două laturi ale crucii au fost identificate urme de carbonizare și ceară topită”, mai arată DIICOT.

esteto.ro
Loading...
loading...
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.