Tendințe în domeniul designului interior prezise de experți pentru anul 2022
Mai avem doar două luni până la finalul anului și dacă plănuiești să-ți modernizezi locuința în viitorul apropiat, deja a venit momentul să treci în revistă recomandările experților în materie de design interior.
În anul ce urmează, în viziunea experților de la oblicstudio.com, tendințele în design vor pune și mai mult accent pe gradul de confort al locuinței, vor readuce în prim plan câteva elemente oldies but goldies și de asemenea, nu vor neglija nici importanța utilizării pieselor clasice, acele piese care au făcut și fac în continuare atât de bine față testului timpului.
Cele mai importante tendințe în design interior în anul 2022
#1 Sustenabilitatea materialelor de construcție
Ideea de a folosi materiale de construcție sustenabile se transformă în anul 2022 dintr-o excepție într-o normă. Da, lemnul natural este frumos, dar merită să defrișăm planeta pentru a călca pe o podea vie sau putem obține un rezultat la fel de spectaculos din punct de vedere estetic și cu piatră?
#2 Ne întoarcem la anii 70
Se spune că moda revine odată la 50 de ani, iar acest lucru este valabil nu doar pentru îmbrăcăminte, ci și pentru elementele de design interior. Pornind de la această premisă, nu trebuie să fii neapărat expert în design ca să-ți dai seama că în anii ce urmează, în magazinele de mobilă și pe rețelele sociale vom vedea din ce în ce mai multe piese de mobilier și ornamente cu un aer din anii 70. Se poartă canapelele maro, din piele, corpurile de iluminat cu abajur din pânză, măsuțele de colț înalte și cu picioare subțiri, pernele decorative și cam tot ce poți vedea în filmul Kramer vs. Kramer. De aceea, dacă vrei să fii în ton cu trendurile și mai ales, dacă ții cont și de ideea de mai sus legată de sustenabilitatea materialelor pe care le folosim în casele noastre, fă o vizită la un magazin de vechituri sau într-o piață de atichități și salvează tot ce te duce cu gândul la anii 70.
#3 Și la oraș vom fi mai aproape de natură
Chiar și în mediul urban, de câțiva ani încoace, se pune un accent deosebit pe integrarea elementelor vii, precum plantele, în designul interior al locuințelor. Verdele de smarald al plantelor de apartament contrastează cu tonurile de pământ ce predomină acum în locuințele moderne, transformându-le în oaze de verdeață în miniatură. Dacă le alegi corect, plantele de apartament îți oferă multiple beneficii, nu doar din punct de vedere estetic, ci și ambiental. Monstera, smochinul, unele tipuri de iederă și ferigile se adaptează bine la viața din interior, nu au nevoie de foarte multă îngrijire și purifică aerul.
#4 Locuințele se transformă în spații multifuncționale
Dacă au trecut deja doi ani de pandemie și nu ți-ai mutat încă biroul acasă, e timpul s-o faci. Lăsând la o parte multiplele beneficii atât individuale cât și pentru comunitate pe care le are lucrul de acasă, transformarea locuințelor în spații multifuncționale este un trend al viitorului. Ca să nu ridici pereți noi care să-ți umbrească încăperile și să le strâmteze, poți delimita spațiul de care dispui prin despărțitoare din metal, sticlă sau lemn, care pe plan orizontal nu ocupă mai mult de câțiva centimetri pătrați, dar pe lângă utilitate, oferă și un aspect mai atractiv locuinței.
#5 Minimalismul este din nou la modă
Cel puțin când vine vorba de holuri sau spații de relaxare, minimalismul revine în forță. Lasă-ți intrarea în apartament cât mai liberă, construind eventual mici spații de depozitare integrate în perete, în loc să așezi rafturi, dulapuri și cuiere pentru încălțăminte și îmbrăcăminte. Iar dacă locuiești la casă și proiectul ei îți permite, transformă un perete într-o fereastră imensă, care să-ți ofere lumină natură și impresia de spațiu nemărginit, contopind astfel propria locuință cu mediul înconjurător. Ca să obții un interior cât mai minimalist, limitează-te la doar două materiale când vine vorba de mobilă, de exemplu piatră și metal sau sticlă și lemn, și păstrează sub control numărul elementelor decorative, investind doar în obiecte valoroase, de colecție, precum bibelouri de Lisa Larson, figurine de Kay Bojensen, plante uscate transformate în greutăți pentru hârtie de la Hafod Grange etc.