Teodorovici: Miniştrii trebuie să facă lucrurile pe care şi le-au asumat; nu trebuie să avem niciun fel de îngăduinţă

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, preşedinte executiv al PSD, a declarat sâmbătă că miniştrii trebuie să facă lucrurile pe care şi le-au asumat, adăugând că nu va fi "niciun fel de îngăduinţă" şi că aceştia vor avea "o viaţă grea".

Eugen Teodorovici a participat la conferinţa de alegeri a organizaţiei PSD Mureş alături de preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, şi secretarul general, Mihai Fifor.

"Trebuie să schimbăm şi noi unele lucruri în felul nostru de a fi şi în partid. (…) La nivelul guvernării, fiecare ministru, (…) colegii mei miniştri o să aibă din nou… Bine aveau viaţa grea şi înainte (…) Ca preşedinte executiv, am această obligaţie faţă de dumneavoastră, de partid, faţă de Guvern, faţă de ţară să fim intransigenţi cu ai noştri, cu noi. Miniştrii îşi asumă anumite lucruri, trebuie să le facă la ziua şi la ora la care şi-au asumat acest lucru. Nu trebuie să avem niciun fel de îngăduinţă pentru cineva care vrea să fie ministru. Asta dacă înţeleg ce înseamnă funcţia de ministru. Este o funcţie nobilă. Ar trebui să înţelegem fiecare dintre noi ce înseamnă această funcţie. Să ai onoare pentru întregul tău neam. (…) E cam greu, dar se lucrează în acest sens şi sper să avem şi efecte imediat. Altfel, vor veni alţii care vor înţelege acest lucru", a afirmat Teodorovici la conferinţa de alegeri. AGERPRES/(A – autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)

Citeste continuarea Aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.