Thomas Tuchel, despre Neymar la Cupa Davis:

27

 Neymar l-a supărat pe antrenorul PSG-ului, Thomas Tuchel. Jucătorul brazilian, accidentat la începutul lunii octombrie, a ales să plece din Paris la Madrid, în ziua sa liberă, acolo unde a fost invitat de fostul său coleg de la Barcelona, Gerard Pique, la competiția organizată de el, Cupa Davis.

Această decizie la dezamăgit pe Tuchel, care a spus: „Ce pot să fac? Nu sunt tatăl lui. Nu sunt poliția. Sunt antrenor.

Ca antrenor, dacă sunt fericit cu această călătorie? Nu, deloc, este clar. Este momentul să mă enervez? Nu, nu este momentul. El s-a antrenat foarte bine de două săptămâni. A făcut mai mult decât alții”.

Tehnicianul a precizat că Neymar ar putea fi pe teren la următorul meci al clubului PSG, de acasă, în fața echipei Lille, vineri seara, 22 noiembrie, de la ora 21:45.

„S-a antrenat cu echipa, a lucrat și individual. Iar dacă totul merge bine, ar putea să joace mâine (n.red. – vineri, 22 noiembrie). Trebuie să decidem dacă va fi titular sau va intra pe parcurs.

Va aduce calitate și va fi decisiv. Când joacă suntem mai periculoți în fața porții, este un jucător decisiv. Oferă asta echipei și este necesar să avem, dacă vrem să continuăm să câștigăm”, a mai spus Thomas Tuchel.

PSG este lider în clasamentul Ligue 1, cu 30 de puncte în 13 etape, și se vor întâlni cu Lille, formația de pe locul cinci, cu 19 puncte. Pentru campioana Franței urmează și meciul din grupele Ligii Campionilor. Marți, 26 noiembrie, merge pe Santiago Bernabeu, acolo unde va juca împotriva celor de la Real Madrid.

„Acesta nu este cea mai bună modalitate de a pregăti un meci din Liga Campionilor. Lille este de asemenea o echipă care joacă în Ligă. Este greu să jucăm împotriva lor. Este o formație cu destul de multă viteză, care joacă pe contra-atac. Trebuie să rămânem concentrați și mereu să fim atenți să controlăm contra-atacul lor”, a mai spus Tuchel.

Citește și
Spune ce crezi