Tomac: Avem foarte multe puncte de vedere comune cu PNL. Nu am decis contribuția PMP la noul Guvern

27

Eugen Tomac a afirmat că la negocierile de miercuri cu premierul desemnat Ludovic Orban au existat puncte de vedere comune, iar liberalii par deschiși la condițiile PMP pentru susținerea noului Executiv, însă măsura implicării acestora într-un Guvern PNL rămâne de discutat.

„Mă bucur că am găsit multă deschidere din partea premierului desemnat, pe marginea subiectelor care sunt de interes major pentru PMP, cum este cel legat de relația cu Republica Moldova. (…) Sperăm ca următorul Guvern să înființeze această structură necesară pentru relația cu Republica Moldova, și aici, am agreat împreună că este necesar ca acest pbiectiv să fie împlinit, și anume, ca la nivelul Guvernului, să existe o structură care să se ocupe, în principal, de relația cu Republica Moldova, pentru că noi am avut multe inițiative, dar nu a existat un cadru guvernamental care să le susțină.”, a afirmat liderul PMP Eugen Tomac, miercuri la Parlament.

Una dintre solicitările PMP este reușita inițiativei privind alegerea primarilor în două tururi, prin atragerea cât mai multor membri ai partidelor politice la votul în Camera Deputaților.

„Am agreat, de asemenea, ca în Parlament, în următoarea perioadă, partidele noastre să insiste ca Legea privind alegerea primarilor în două tururi să fie adusă pe Ordinea de Zi, în plenul Camerei, și votată. (…) Mă bucur că există această deschidere din partea premierului desemnat.”, a precizat Tomac.

Președintele PMP a mai afirmat că va exista o altă discuție, în care se va lua o decizie cu privire la contribuția PMP pentru noul Executiv.

„A rămas ca după runda de negocieri cu celelalte partide a domnului Ludovic Orban, să mai avem o nouă discuție legată de calendarul cu privire la învestirea noului Guvern. Mă bucur că a fost o discuție, subliniez, bună, unde am avut multe puncte de vedere comune, dar rămâne ca după ce Domnia Sa va avea discuții cu toate partidele parlamentare care au contribuit la moțiunea de cenzură, să mai avem o nouă întâlnire, pentru a vedea exact, cum și în ce fel, poate PMP să pună umărul pentru un nou proiect. (…) Nu am discutat despre intrarea la guvernare, deocamdată, suntem în situația în care noi am prezentat care sunt obiectivele noastre și care ar fi cererile PMP pentru a-și exprima intenția de a sprijini un Guvern, pentru că dincolo de interesele politice, România are nevoie, astăzi, de un Guvern.”, a mai spus Eugen Tomac.

Ludovic Orban a avut, deja, o întrevedere, miercuri, cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul liberalilor a adăugat că ultima rundă de negocieri va avea loc marți sau miercuri. Întrebat, marți seara la Digi 24, care sunt numele persoanelor care vor face parte din Guvern, Ludovic Orban a spus că va anunța echipa după finalizarea discuțiilor cu formațiunile politice parlamentare.

Guvernul Orban va avea o configurație de maxim 16 ministere.

Joi urmează discuții cu Pro România, UDMR și ALDE pentru negocierile în vederea formării unui Guvern, au spus surse politice, pentru MEDIAFAX. Liberalii vor negocia, vineri, și cu USR pe această temă.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că premierul desemnat este Ludovic Orban. Decretul a fost publicat, marți seara, în Monitorul Oficial.

Cum să negociezi un salariu mai mare. Tehnici folosite de profesioniștii în vânzări

Cum să negociezi un salariu mai mare. Tehnici folosite de profesioniștii în vânzări. Negocierea salariului poate [...]

La întâlnirea cu OSCE, s-a constatat: „Rusia a declanșat un război hibrid împotriva României”

  Președintele delegației României la Adunarea Permanentă a OSCE, Iulian Lorincz, și liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, s-au întâlnit ieri [...]

Nepotul lui JFK, Jack, denunță căderea documentelor privind asasinarea, spune că lui Trump îi pasă doar de „carcasa” lui JFK

Detaliile din jurul asasinării din 1963 a președintelui John F. Kennedy au fost mult timp un mister, dar un lucru [...]

Tehnici japoneze pentru o viață mai lungă și mai fericită. Ce putem învăța de la Okinawa

Tehnici japoneze pentru o viață mai lungă și mai fericită. Ce putem învăța de la Okinawa. Okinawa, o insulă japoneză [...]

Tenul curat, fără mască. Cele mai bune sfaturi de urmat

Tenul curat, fără mască. Cele mai bune sfaturi de urmat. Ne place să arătăm cât mai bine și, ca atare, [...]

Trei zodii vor scăpa de datorii. Retrogradarea lui Venus e în favoarea lor

Sursa Trei zodii vor scăpa de datorii. Retrogradarea lui Venus e în favoarea lor Trei zodii vor scăpa de datorii. [...]

Citește și
Spune ce crezi