Top 3 alimente care ajută ficatul

0 125
Ficatul este responsabil cu scoaterea toxinelor din organismul nostru, lucru care îl face să fie printre cele mai importante organe, aşa că trebuie să-l menţinem sănătos. Dacă alimentele procesate, prăjite şi bogate în zaharuri îi sunt dăunătoare, există şi alimente benefice pentru acesta, care îi stimulează activitatea.
Usturoiul ajută la eliminarea toxinelor
Unul dintre acestea e usturoiul. Datorită enzimelor din compoziţia sa, odată ajuns în organism, va curăţa ficatul de toxine şi îl va fortifica. Alicina şi seleniul susuţin acest proces, astfel ţinând sub control două probleme de sănătate reprezentate de valorile mărite ale colesterolului şi trigliceridelor. Încearcă să consumi un căţel de usturoi proaspăt pe zi.
Grepfruitul, sursă de vitamine şi antioxidanţi
Ideal pentru a-ţi menţine ficatul sănătos, oferindu-ţi o sursă bună de vitamina C, pectină şi antioxidanţi, grepfruitul este indicat a fi consumat chiar şi după o masă copioasă. Poţi să îţi începi dimineaţa cu un pahar de suc de grepfruit sau să mănânci fructul cu tot cu pulpă. Așadar îţi vei întări sistemul imunitar şi te vei bucura de conţinutul lui benefic de vitamina E, tiamină, riboflavină, niacină, potasiu, acid folic, zinc, acid pantotenic, fosfor, mangan şi cupru. Un alt aspect favorabil la consumul de grepfruit e acela că previne formarea pietrelor la rinichi, însă ai grijă dacă te afi sub tratament medicamentos, deoarece acest fruct poate interacţiona cu anumite medicamente. Potrivit www.clicksanatate.ro, consumul său periodic accelerează metabolismul, ajută la arderea grăsimilor în exces.
Sfecla roşie, sursă de betacaroten
Considerată una dintre cele mai importante surse de betacaroten, sfecla are numeroase beneficii asupra organismului tău, printre care şi aceea de a ajuta celulele ficatului să se regenereze. Introdu o sfeclă pe zi în alimentaţia ta, în salate, sucuri sau smoothie-uri. Bucură-te de sănătate şi observă schimbările în bine pe care ţi le aduce natura.

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.