Tradiții și obiceiuri populare de Sfântul Gheorghe

0 78

Astăzi, ortodocşii îl pomenesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din calendarul ortodox, ziua fiind marcată, conform tradiţiei populare, prin împodobirea caselor cu crengi verzi care simbolizează renaşterea naturii.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut din părinţi creştini în Capadocia, în timpul împăratului Diocleţian, în secolul al IV-lea. Ajunge în slujba împăratului ca militar şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor începute în anul 303. Îşi declară credinţa în Hristos şi este închis din cauza acestor convingeri religioase. În încercarea de a fi forţat să renunţe la credinţa creştină, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie. Această zi rămâne ziua sa de prăznuire.

În iconografie, Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, omorând un balaur. Ipostaza ilustrează o legendă conform căreia Sfântul Gheorghe a salvat cetatea Silena din provincia Libiei, terorizată de un balaur.

Reprezentarea sfântului biruitor simbolizează modelul de curaj în lupta cu diavolul.

În cele mai multe icoane, Sf. Gheorghe este reprezentat într-o mantie roşie, culoare tradiţională pentru un martir, dar şi ca războinic pedestru ori ca un conducător militar ţinând o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă.

În unele icoane Sf. Gheorghe apare însoţit de alţi doi sfinţi militari, Theodor-Tiron şi Dimitrie.

Una dintre practicile des întâlnite în ziua de Sfântul Gheorghe este împodobirea casei cu plante, obicei care semnifică renaşterea naturii. Plantele folosite variază în funcţie de regiune: în Muntenia se pun crengi de stejar sau de păr, în Transilvania se pun rug verde şi leuştean. În Banat, casele sunt împodobite cu rug sau cu frunză de fag sau gorun.

În tradiţia populară se consideră că aceste simboluri vegetale au rol în protejarea gospodăriei de acţiunea spiritelor rele.

În plus, oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, ca să fie sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor.

Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el este cinstit de toată lumea. Se mai spune că cine doarme în această zi ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.

Gunoiul adunat în ziua de Sfântul Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine. În această zi se adună de pe câmp plantele medicinale care se păstrează peste an.

Dacă în ziua de Sfântul Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat, iar dacă e ploaie se va face grâu şi fân, conform credinţei populare.

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.