Tranzacţiile cu spaţii de depozitare în România, au crescut cu aproape 38%

Mai mult de 650.0000 mp de spaţii de depozitare, la nivel naţional au fost trenzacţionate de  Agenţiile imobiliare din România, anul trecut, în creştere cu aproape 38% faţă de datele din 2019, relevă o analiză de specialitate, realizată de un broker de real estate.

Datele studiului Dunwell, publicat luni arată că în 2019 suprafaţa spaţiilor industriale tranzacţionate a fost de 475.000 mp.

Iar industriile în care s-au înregistrat, în 2020, cele mai mari ponderi ale suprafeţelor închiriate au fost: FMCG – cu 38% din cota de piaţă, logistica (15% din valoarea tranzacţiilor) şi retail (13% dintre toate suprafeţele închiriate). Ierarhia este continuată de producţie şi farma.

Din punct de vedere teritorial, cele mai multe contracte au fost semnate în Bucureşti, Timişoara şi Craiova, iar dezvoltatorii cei mai activi în relaţia cu agenţiile imobiliare de profil au fost WDP – cu 162.640 mp intermediaţi pentru depozitele sale, CTP (154.044 mp) şi P3 (133.450 mp).

„Q1 si Q3 au fost în scădere şi în 2020 şi în 2019 faţă de Q2 şi Q4. Putem asocia acest fapt lunii ianuarie, de tranziţie, începutului lent de an, dar şi lunilor de concedii din iulie şi august. În schimb, putem observa o creştere clară a activităţii din vara aceasta, când angajaţii au renunţat de tot la concedii sau au micşorat perioadele de vacanţă. 117.510 mp au fost semnaţi în Q3 al 2020 vs. puţin peste 60.000 mp în 2019, Q3 fiind şi cel mai slab trimestru al anului antepandemic”, se notează în cercetarea Dunwell.

În contextul contractual, cei peste 650.000 mp tranzacţionaţi, în decursul anului trecut, se traduc în 84 de contracte semnate la nivelul întregii ţări, de către toate agenţiile.

Iar Dunwell, singurul broker exclusiv de real estate industrial din Romania, este un start-up înfiinţat în 2017, în Bucureşti, cu scopul de a intermedia tranzacţiile între proprietarii de spaţii logistice şi industriale, dezvoltatorii de parcuri (proprietăţi noi, existente, în construcţie, built-to-suit, proiecte de tip brownfield sau greenfield etc.) şi chiriaşi (furnizori de servicii logistice, retaileri tradiţionali şi online, FMCG, companii cu activităţi de producţie).

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.