# Tulpina Delta reduce eficiența vaccinului > Organizația Mondială a Sănătății (OMS) atenţionează populația din întreaga lume cu privire la protecția împotriva tulpinii Delta. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS, a spus că, înainte de a... Publicat: 25 noiembrie 2021, 08:49 · Actualizat: 19 august 2026, 01:34 · Autor: Daniela Serban · Categorie: [Actual](https://news24.ro/actual/index.html.md) · Pagina web: https://news24.ro/tulpina-delta-reduce-eficienta-vaccinului/ · Publicație: News24 ![](https://news24.ro/wp-content/uploads/2022/01/vaccinare-covid.jpg) Organizația Mondială a Sănătății (OMS) atenţionează populația din întreaga lume cu privire la protecția împotriva tulpinii Delta. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS, a spus că, înainte de apariţia variantei Delta (indiene) de SARS-CoV-2, vaccinurile anti-covid reduceau transmiterea coronavirusului cu aproximativ 60%. În urma apariției tulpinii Delta, acest procent a scăzut semnificativ. Astfel, Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), avertizează sistemul sanitar cu privire la efectele tulpinii Delta asupra vaccinului anti-covid. ### Pericolele variantei Delta Covid-19 De asemenea, Tedros Adhanom Ghebreyesus a precizat că, conform statisticilor înregistrate înainte de detectarea acestei tulpini, serul anti-covid reducea transmiterea coronavirusului cu aproximativ 60%. În acest moment, însă, nivelul a scăzut cu 20 de procente. „Există date care sugerează că, înainte de apariţia variantei Delta, vaccinurile reduceau transmiterea cu aproximativ 60%. Odată cu Delta, nivelul a scăzut la 40%”, a afirmat directorul OMS. ### „Ideea falsă că vaccinurile au pus capăt pandemiei” Însă, mai mult decât atât, Tedros Adhanom Ghebreyesus și-a manifestat îngrijorarea legată de atitudinea eronată pe care persoanele vaccinate o au asupra situației actuale. Acesta a explicat că vaccinarea populației nu reprezintă finalizarea perioadei epidemice. „Ne temem că în multe țări ar putea exista ideea falsă că vaccinurile au pus capăt pandemiei şi că oamenii care s-au vaccinat nu mai au nevoie de alte precauţii. Vaccinurile salvează vieţi, dar nu împiedică în totalitate transmiterea coronavirusului”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, conform AFP. ### OMS, despre criza sanitară din Europa Totodată, Directorul OMS a adus în discuție și situaţia actuală din Europa, unde numărul cetățenilor infectați a crescut. Această creștere este considerată cauza ratei relativ scăzute de vaccinare de pe continent. În plus, OMS condamnă și relaxările premature a restricţiilor. „Săptămâna trecută, peste 60% dintre infecţiile şi morţile din cauza covid-19 în lume au avut loc în Europa. Acest număr enorm de cazuinfectări se vede în presiunea de nesuporta pusă pe sistemele de sănătate. Personalul medical e deja epuizat”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus. Acum, statele europene sunt cele mai afectate de epidemia cu coronavirus. Într-o singură săptămână, continentul european a înregistrat peste 2,5 milioane de infectări cu coronavirus şi aproape 30.000 de pierderi umane provocate de Covid-19. De curând, OMS a avertizat că Europa ar putea înregistra chiar și 700.000 de decese suplimentare până în primăvara anului viitor. Momentan au fost raportate 1,5 milioane de victim, conform b1tv.ro.