Un bărbat băut a intrat cu mașina într-o ambulanță SMURD

Ambulante pot fi vazute parcate la sediul Serviciului De Ambulanta Al Municipiului Bucuresti. Serviciul de ambulanta este suprasolicitat in perioada caniculara, peste 15% din interventiile ambulantelor realizandu-se in cazul persoanelor afectate de caldura

 O ambulanță SMURD a fost implicată, în noaptea de miercuri spre joi, într-un accident produs în Târgu Mureș. Potrivit polițiștilor, un bărbat băut nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers și a lovit autospeciala, care transporta o pacientă cu un nou-născut la spital.

Potrivit IPJ Mureș, accidentul a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, pe strada Voinicenilor din Târgu Mureș.

Polițiștii spun că un bărbat de 48 de ani, din Târgu Mureș, în timp ce conducea o mașină, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers și a intrat într-o ambulanță SMURD, condusă pe drumul prioritar, de un bărbat de 41 de ani.

În urma accidentului nu au rezultat victime omenești, doar pagube materiale.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest pe șoferul mașinii, rezultând o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest caz, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Potrivit ISU Mureș, ambulanța transporta la spital o pacientă cu un nou-născut. Aceștia nu au fost răniți și au fost preluați de o altă autospecială de la Serviciul de Ambulanță al Județului Mureș.

esteto.ro
Loading...
loading...
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.