Un patron din comuna Bolboși, județul Gorj, a fost reţinut, după ce ar fi cumpărat de la doi bărbați butelii și țigări, bunuri despre care știa că sunt furate, și pe care le-a pus în vânzare în magazinul lui, transmite corespondentul MEDIAFAX. Administratorul unui magazin din comuna Bolboși, județul Gorj, un tânăr de 26 de ani, a fost reținut, miercuri seara, sub acuzația de tăinuire. Acesta a ajuns în arest în urma unor percheziții efectuate de polițiști în localitate. El este acuzat că a pus în vânzare produse despre care știa că au fost furate de alți doi bărbați. „În perioada martie-aprilie, tânărul reținut ar fi cumpărat de la cei doi bărbați mai multe produse despre care cunoștea faptul că provin din furturi din societăți comerciale, pe care, ulterior, le-ar fi vândut la magazinul pe care-l administrează, din comuna Bolboși”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Potrivit polițiștilor, patronul ar fi scos la vânzare butelii și țigări furate. Oamenii legii au făcut șase percheziții domiciliare, în 17 octombrie, pe raza localităților Bolboși, Mătăsari și Godinești, din județul Gorj, în dosarul de furt și tăinuire. Doi bărbați, de 30 și 31 de ani, sunt cercetați pentru furt calificat. Unul dintre aceștia a fost plasat sub control judiciar pentru 30 de zile, iar față de celălalt s-a luat măsura de arestare preventivă în lipsă, întrucât este plecat din țară, au mai anunțat polițiștii din Gorj. În urma descinderilor au fost recuperate o parte din bunurile furate și instrumentele folosite de hoți.

 Un patron din comuna Bolboși, județul Gorj, a fost reţinut, după ce ar fi cumpărat de la doi bărbați butelii și țigări, bunuri despre care știa că sunt furate, și pe care le-a pus în vânzare în magazinul lui, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Administratorul unui magazin din comuna Bolboși, județul Gorj, un tânăr de 26 de ani, a fost reținut, miercuri seara, sub acuzația de tăinuire. Acesta a ajuns în arest în urma unor percheziții efectuate de polițiști în localitate. El este acuzat că a pus în vânzare produse despre care știa că au fost furate de alți doi bărbați.

„În perioada martie-aprilie, tânărul reținut ar fi cumpărat de la cei doi bărbați mai multe produse despre care cunoștea faptul că provin din furturi din societăți comerciale, pe care, ulterior, le-ar fi vândut la magazinul pe care-l administrează, din comuna Bolboși”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Potrivit polițiștilor, patronul ar fi scos la vânzare butelii și țigări furate.

Oamenii legii au făcut șase percheziții domiciliare, în 17 octombrie, pe raza localităților Bolboși, Mătăsari și Godinești, din județul Gorj, în dosarul de furt și tăinuire.

Doi bărbați, de 30 și 31 de ani, sunt cercetați pentru furt calificat. Unul dintre aceștia a fost plasat sub control judiciar pentru 30 de zile, iar față de celălalt s-a luat măsura de arestare preventivă în lipsă, întrucât este plecat din țară, au mai anunțat polițiștii din Gorj.

În urma descinderilor au fost recuperate o parte din bunurile furate și instrumentele folosite de hoți.

 

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.